Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului: Tradiții, superstiții și hramuri în localitățile din Moldova

Adrian Sirbu

Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc astăzi, 28 august, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante și profunde praznice din calendarul bisericesc. Evenimentul religios marchează trecerea din viața pământească la cea veșnică a Fecioarei Maria și simbolizează, în tradiția populară, granița dintre lunile călduroase de vară și sezonul rece.

Odată cu această mare sărbătoare se încheie și postul de două săptămâni dedicat Sfintei Marii. În bisericile și mănăstirile din întreaga țară sunt oficiate slujbe festive, iar zeci de localități din Republica Moldova îmbracă haine de sărbătoare, marcându-și hramul. Mii de credincioși merg în pelerinaj la locurile sfinte pentru a se ruga pentru sănătate, pace și bunăstare în familie.

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare

Dimineața acestei zile începe cu rânduieli speciale. Femeile măritate duc la biserică struguri și prune din noua recoltă pentru a fi sfințite de preoți, după care le împart credincioșilor în amintirea celor răposați. De asemenea, dis-de-dimineață se tămâiază mormintele.

Fetele nemăritate culeg flori din grădini și le așază la icoane, crezându-se că acest gest va aduce protecție întregii familii împotriva bolilor și necazurilor. Totodată, femeile însărcinate se roagă Maicii Domnului pentru o sarcină ușoară și nașterea unor prunci sănătoși.

Odată cu data de 28 august se deschide și noul sezon al nunților, care va dura până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada cuprinsă între Sfânta Maria Mare (28 august) și Sfânta Maria Mică (8 septembrie) este cunoscută în popor sub denumirea de „Între Sântămării” și este considerată răstimpul ideal pentru semănăturile de toamnă. În zonele rurale, acesta este și momentul în care ciobanii încep coborârea turmelor de la munte.

Tradiția populară păstrează o serie de interdicții stricte legate de această zi. Se crede că gospodarii care lucrează de Sfânta Maria riscă să aibă recoltele blestemate, iar animalele din bătătură se pot îmbolnăvi. De asemenea, bătrânii spun că nu este bine să aprinzi focul cu două zile înainte de sărbătoare și că sunt interzise scăldatul în ape curgătoare sau tăiatul părului.

Pentru tinerele care își caută ursitul, tradiția menționează că purtarea unui fir de năprasnic (ferigă) în sân și rugăciunea la icoana Fecioarei Maria cu candela aprinsă aduc dragostea în viața lor.

Totodată, bătrânii satelor urmăresc cu atenție natura în această zi: dacă de Sfânta Maria Mare înfloresc trandafirii, este semn sigur că toamna va fi lungă, blândă și călduroasă.