Creștinii ortodocși de stil vechi prăznuiesc Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Ala Găină

Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc, pe 11 septembrie, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Această zi este considerată zi de post și rugăciune, fiind asemănată cu Vinerea Patimilor și se spune că la fel cum postim în fiecare vineri, ca zi a răstignirii, așa se cuvine să postim și în această zi. 

În ziua de 11 septembrie, când se prăznuiește Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, există credința în popor că nu trebuie să se folosească cuțitul, totul se rupe cu mâna.

Pentru că amintesc de tăierea capului Sfântului Ioan, nu se mănâncă struguri și nu se bea vin (fiind asociate cu sângele). De asemenea, nu se mănâncă usturoi, ceapă, mere, pere (în general fructe și legume rotunde, care seamănă cu un cap). Nici varză nu se mănâncă, pentru că se zice că pe varză i-a fost tăiat capul Sfântului.

Totuși, aceste obiceiuri nu au legătură cu Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, deci, teoretic, nu trebuie respectate cu strictețe.

Biserica îndeamnă creștinii să țină post aspru, în primul rând, pentru a fi asemănători lui Ioan, care și-a petrecut viața în post și rugăciune. Al doilea motiv este pentru a ne deosebi de Irod, cel care, din cauza ospățului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze și drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul.