dd

CSM a lansat ghidul de bune practici dintre sistemul JUDECĂTORESC şi MASS-MEDIA

Olesea Coragău

În ghid sunt stipulate condițiile în care jurnaliștii pot participa la ședințele CSM, cum pot avea acces la unele acte judiciare, dar și relațiile dintre mass-media și purtătorii de cuvânt ai instituțiilor judecătorești, a mai precizat Victor Micu.

„În acest ghid sunt prevăzute drepturile și obligațiile jurnaliștilor față de sistemul judecătoresc. Noi am luat în considerație solicitările ONG-urilor, dar și a jurnaliștilor cu privire la accesul la justiție, la actele judecătorești. Vreau să recunosc că la momentul actual, încă nu există o relație prea bună între instanțele de judecată și presă. Sunt situații în care anume judecătorii sunt cei care se fac responsabili de relația cu jurnaliștii, însă, deocamdată, ei au o prestație pasivă, iar asta nu este normal”, a declarat președintele CSM.

Elaborarea ghidului a început în noiembrie 2015, ca urmare a unei întruniri dintre reprezentanții CSM și cei ai mass-media, la care s-a decis că ar fi bine să existe un astfel de document. Din grupul de lucru constituit în acest sens au făcut parte judecători, jurnaliști, experți, formatori de opinie, dar și reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale.