HALLOWEEN

CURIOZITĂȚI// Ce nu știai despre sărbătoarea HALLOWEEN

Cristina Parpalov

Ce este HALLOWEEN-ul?
„Halloweenul este, în esenţă, încercarea de a intra în legătură cu forţe spirituale, multe dintre ele fiind ameninţătoare sau înspăimântătoare“, explică Encyclopedia of  American Folklor.

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, (în unele țări data variază).

Care este originea?
Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows' Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental-catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie.

Mii de adepţi ai religiei wicca, ce practică vrăjitoria şi respectă ritualuri celtice antice, încă denumesc Halloweenul după sărbătoarea antică Samhain şi consideră noaptea în care se ţine Halloweenul cea mai sfântă noapte din an.

Tradiții și obiceiuri ale acestei sărbători
Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări Halloween este serbat prin parade și carnavaluri.

Imaginile de Halloween provin din multiple surse,  din obiceiurile naționale, operele literare de ficțiune gotică și horror și din filmele horror clasice.
Printre alte imagini de Halloween se numără temele morții, răului și ocultului sau monștrii legendari. Culorile tradiționale ale sărbătorii sunt negru și portocaliu.

Costumele de Halloween sunt tradițional modelate după figurile supranaturale, monștri, schelete, fantome, vrăjitoare și diavoli. De-a lungul timpului, printre costumele folosite apăreau și cele ale unor personaje fictive, celebrități la ordinea zilei și arhetipuri generice, cum ar fi prințesele sau luptătorii ninja.

SĂRBĂTORI ASEMĂNĂTOARE HALLOWEENULUI PE GLOB
Halloweenul este considerat în general o sărbătoare americană. Totuşi, acesta s-a răspândit în multe zone ale globului. Există sărbători care se aseamănă cu Halloweenul întrucât celebrează existenţa şi activitatea unor fiinţe spirituale: 

  • America de Nord — Ziua Morţilor

  • America de Sud — Kawsasqanchis

  • Europa — Ziua Morţilor şi variaţii ale Halloweenului

  • Africa — Dansul Egungunilor

  • Asia — Festivalul Bon