Cutremurător// Detalii noi despre cei doi tineri care s-au sinucis
Acțiunea s-a întâmplat în jurul orei 01:45, pe bulevardul Traian când tinerii s-au aruncat în gol de pe o clădire cu 18 etaje.
Nenorocirea a fost surprinsă de câțiva tineri de la etajul 13.
În scurt timp la fața locului au intervenit trei echipaje de reacționare operativă, grupa operativă de la Inspectoratul de Poliție Botanica, medicul legist și o ambulanță, raportează canal3.md.
Potrivit şefului serviciului de presă al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, Adrian Jovmir, este vorba de doi minori, de 14, respectiv 15 ani.
Adolescenţii au fost găsiți ținându-se de mână, legaţi cu bandă adezivă. În buzunarul băiatului a fost descoperit un bilețel de adio adresat părinților pe care scria: „Scuzați-ne, nu mai putem trăi așa viață. Îngropați-ne împreună”.
Oamenii legii urmează să stabilească motivul care i-a făcut pe tineri să ia această decizie.