De sărbători, salvatorii vor fi la datorie. IGSU îndeamnă la responsabilitate

Ala Găină

De Crăciun, pompierii și salvatorii vor fi la datorie pentru a asigura siguranța cetățenilor. 410 angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), cu 140 unități de tehnică, vor fi gata să intervină în situații de risc. Cetățenii sunt îndemnați să dea dovadă de responsabilitate și precauție, transmite IPN.

Pentru evitarea situațiilor de risc, specialiștii recomandă ca bradul să fie montat pe un suport stabil și să nu atingă podul și peretele, caloriferele și instalații electrice, dar și cele de încălzit. Nu vor fi aprinse lumânări pe pomul de Crăciun. Luminițele și ghirlandele trebuie să fie deconectate pe timp de noapte sau când nu este nimeni acasă.

Pentru a evita producerea incendiilor, dar și intoxicațiilor cu monoxid de carbon, cetățenii sunt rugați să fie responsabili și să respecte normele de exploatare a sobelor și instalațiilor de încălzit locuințele. Salvatorii îndeamnă populația să nu aprindă focul în sobe cu lichide inflamabile, cum ar fi benzină, gaz lampant și alte substanțe periculoase.

O atenție separată trebuie acordată minorilor, în special în perioada vacanței de iarnă. În condiții de temperaturi oscilante, maturii sunt îndemnați să monitorizeze strict copiii și să nu le permită aflarea acestora în preajma râurilor și bazinelor acvatice.

În situații de risc va fi apelat numărul unic de urgență 112.