dd

Detalii privind aplicaţiile militare din regiunea transnistreană desfăşurate de către trupele ruse şi structurile de forţă transnistrene

Olesea Coragău

Având în vedere scopul declarat al aplicaţiilor militare în cauză, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene consideră în acelaşi timp că astfel de acţiuni în care sunt implicate forţe militare străine aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova şi subdiviziuni militare şi paramilitare ale unei entităţi pseudostatale nerecunoscute de nimeni, ca fiind sfidătoare şi inadmisibile.

Judecând după declaraţiile făcute de către unii oficiali în cadrul acestor exerciţii militare, dar mai ales după modul în care acestea s-au desfăşurat, inclusiv forţarea râului Nistru cu utilizarea tehnicii blindate, se poate conchide fără echivocuri că scopul real al acestora este altul decât cel declarat.

Cu atât mai mult, faptul că aplicaţiile militare în cauză au fost organizate fără o informare şi coordonare cuvenită nu poate fi perceput decât ca o demonstraţie de forţă şi o sfidare la adresa mecanismelor de negociere şi pacificare.

Astfel de acţiuni subminează în mod flagrant suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, principii în favoarea respectării cărora conducerea Federaţiei Ruse s-a pronunţat deschis şi univoc în repetate rânduri.

În acest context, Ministerul subliniază necesitatea imperativă a relansării dialogului, inclusiv în formatul „5+2”, cu privire la reluarea retragerii forţelor militare ruse şi a muniţiilor de pe teritoriul Republicii Moldova şi transformării actualei operaţiuni de menţinere a păcii într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional.