Din 1 aprilie, prețul unui pachet de țigări va fi de cel puțin 38,5 lei
Începând cu 1 aprilie, un pachet de țigări nu va putea fi comercializat la un preț mai mic de 38,5 lei. Vânzarea țigaretelor sub prețul de referință va fi sancționată cu amenzi, transmite IPN cu referire la Serviciul Fiscal de Stat.
Conform prevederilor din Codul fiscal, prețul de referință (per pachet) reprezintă valoarea rezultată prin aplicarea (înmulțirea) cotei accizei minime pentru anul de referință la volumul în expresie naturală (1000 bucăți) cu coeficientul de 1,46 înmulțit la numărul de țigarete în pachet și împărțit la 1000. Pentru anul 2024 cota minimă a accizei pentru 1000 de unități de țigări sau țigări de foi constituie 1318,62 lei, astfel încât prețul de referință pentru un pachet ce conține 20 de unități de produs menționat constituie 38,5 lei.
„Atenționăm asupra faptului că se interzice vânzarea de către orice persoană a țigaretelor și a țigărilor de foi (cigarillos) la preț mai mic decât cel de referință – 38,5 lei. De asemenea, încălcarea acestei prevederi atrage după sine aplicarea sancțiunii”, precizează SFS.
Amendă oscilează între 30% și 50% din valoarea țigaretelor sau a țigărilor de foi aflate în stoc la momentul controlului, pornind de la prețul de referință.