Din cauza timpului nefavorabil de afară, mai multe instituții de învățământ continuă să fie închise
În cinci raioane, a fost sistată activitatea în nouă școli: Cahul – trei instituții – 243 de copii; Cantemir – două instituții, 447 de elevi; Căuşeni – două instituții, 265 de elevi; Sângerei – o instituție, 186 de elevi; Taraclia – o instituție, 235 de elevi, informează serviciul de presă al ministerului de resort.
Din cauza frecvenței reduse și în baza deciziei APL de nivelul I, în șase raioane a fost sistată activitatea a 25 de instituții preșcolare: Leova – în 9 grădinițe; Ocnița – în 7 grădinițe; Briceni – în 3 grădinițe; Cahul – în 4 grădinițe; Taraclia – în 2 grădinițe.
Totodată, 29 de rute școlare din șase raioane nu au putut transporta elevii la instituția de învățământ. În 23 de raioane, inclusiv municipiile Bălți și Chișinău, funcționează în regim normal toate instituțiile de învățământ general.
Ministerul Educaţiei monitorizează permanent situaţia privind activitatea instituţiilor de învăţământ general din întreaga ţară.
Menționăm, că Guvernul s-a întrunit astăzi într-o ședință, pentru a discuta problemele legate de perturbările în transport cauzate de nămeți.