Distracție cu final tragic! Un incendiu a izbucnit într-un bloc de pe strada Nicolae Testemițanu după ce au fost lansate focuri de artificii
Echipajele de salvatori au intervenit prompt, joi seară, pentru a lichida un incendiu izbucnit într-un apartament de la etajul 14 al unui bloc de locuit de pe strada Nicole Testemițeanu nr. 19/2 din capitală.
Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 21:28, după ce locuitorii au observat fum dens ieșind de la balconul apartamentului. La fața locului s-au deplasat patru echipaje de pompieri. Aceștia au constatat că focul cuprinsese bunuri materiale de la balcon. Datorită intervenției rapide, incendiul a fost localizat la ora 21:58 și lichidat complet la 22:06. Nu au fost înregistrate victime.
Cercetările preliminare au arătat că incendiul a fost provocat de focuri de artificii lansate în curtea blocului.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) reamintește cetățenilor că lansarea artificiilor și utilizarea materialelor pirotehnice este strict interzisă de la balcoane, în holurile blocurilor, în curțile de locuit, precum și în apropierea autovehiculelor și a zonelor forestiere.
„Nerespectarea regulilor antiincendiare poate duce la incendii de proporții, arsuri, traumatisme și alte incidente grave”, atrag atenția salvatorii.
Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în 62 de situații de risc.