Două cazuri de infecție cu virusul West Nile, confirmate în Republica Moldova. Recomandările ANSP

Adrian Sirbu

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a confirmat prezența a două cazuri de infecție cu virusul West Nile pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit autorităților sanitare, este vorba despre un caz autohton și unul de import.

Primul caz a fost înregistrat la o persoană în vârstă de 65 de ani, care nu a călătorit recent în zone afectate. Al doilea caz, de import, a fost depistat la o femeie de 39 de ani, revenită recent din Germania.

Peste 1.000 de cazuri în Europa de la începutul anului

Răspândirea virusului este monitorizată îndeaproape la nivel continental. Conform datelor Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), de la începutul anului 2026, 15 țări europene au raportat în total 1.086 de cazuri de infecție cu virusul West Nile la om, transmise local.

Virusul se transmite în principal prin înțepătura țânțarilor infectați și nu se transmite de la om la om prin contact obișnuit.

Măsuri recomandate de ANSP pentru prevenirea înțepăturilor:

  •  Protecție personală: Purtarea hainelor de culori deschise, cu mâneci și pantaloni lungi, mai ales seara, alături de utilizarea substanțelor repelente.
  •  Protecția locuinței: Montarea plaselor antimoschit la geamuri și uși, precum și folosirea insecticidelor.
  •  Eliminarea mediilor de înmulțire: Desecarea bălților din apropierea gospodăriilor, schimbarea frecventă a apei pentru adăparea animalelor/păsărilor și îndepărtarea acumulărilor temporare de apă și a deșeurilor.