
După 32 de ani, Republica Moldova și România redeschid legătura feroviară Cantemir – Fălciu
Republica Moldova și România au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru reluarea circulației trenurilor pe segmentul feroviar Cantemir – Fălciu, închis de mai bine de trei decenii. Documentul a fost semnat astăzi, la Chișinău, de reprezentanții Căii Ferate din Moldova și ai CFR România, în prezența vicepremierului moldovean Vladimir Bolea și a secretarului de stat din Ministerul Transporturilor din România, Irinel Ionel Scrioșteanu.
Această reluare a traficului feroviar vine după o pauză de 32 de ani și va contribui la dezvoltarea transportului de mărfuri și la conectarea mai bună a Republicii Moldova la rețeaua europeană de transport. Segmentul Cantemir – Fălciu este poziționat strategic la granița cu Uniunea Europeană, ceea ce îl face un punct cheie pentru exporturi și transport intermodal.
„Acest memorandum ține de redeschiderea unui nou circuit și ancorarea Republicii Moldova în rețelele feroviare ale Uniunii Europene. Vom avea linie de cale ferată largă și ecartament european. Am alocat 10 milioane de lei pentru acest proiect și, în scurt timp, agenții economici vor putea beneficia de el”, a declarat vicepremierul Vladimir Bolea.
Pentru reluarea circulației, vor fi necesare lucrări de reabilitare a infrastructurii feroviare pe ambele maluri ale Prutului, inclusiv podul feroviar și stațiile de frontieră Prut 2 (în Republica Moldova) și Fălciu (în România).
La rândul său, oficialul român Irinel Ionel Scrioșteanu a subliniat importanța colaborării transfrontaliere: „Este un moment important pentru dezvoltarea sistemului feroviar dintre țările noastre. Am vizitat deja podul de la Fălciu-Cantemir, unde lucrările pregătitoare sunt în desfășurare.”
Tot în cadrul conferinței de presă, a fost anunțat un alt proiect de mare anvergură – începerea lucrărilor pentru podul rutier peste Prut de la Ungheni, cunoscut drept „Podul de Flori”. Evenimentul de lansare a construcției va avea loc pe 26 aprilie.
„Este un proiect de suflet. În anii ’90, podul de flori a fost simbolic. Acum îl vom transforma în realitate. Invităm pe toți cei care au fost atunci pe malul Prutului să participe la acest moment istoric,” a spus Vladimir Bolea.
Podul de la Ungheni va face parte din Autostrada Unirii (A8), care va lega România de Republica Moldova prin două mari tronsoane: Târgu Mureș – Iași – Ungheni și viitoarea autostradă Ungheni – Chișinău. Finalizarea proiectului este estimată pentru anul 2030, iar lucrările vor începe simultan în ambele țări.