Elveția a câștigat Eurovision Song Contest 2024. Clasamentul final

Adrian Sirbu

Eurovision Song Contest 2024 a fost câștigat de Elveția. Interpretul Nemo a făcut show cu piesa „The Code” și a câștigat marele trofeu din 2024. În urma voturilor, interpretul a acumulat 591 de puncte, 365 de puncte fiind din partea juriului, iar 226 de puncte i-a oferit publicul.

Pe locul doi a ajuns Croația, reprezentată de Baby Lasagna, de altfel favoritul caselor de pariuri, iar pe trei – Ucraina.

Clasamentul este continuat de Franța, Israel, Irlanda, Italia, Armenia, Suedia și Portugalia, care încheie topul celor 10.

Ultimul loc i-a revenit Norvegiei, reprezentată de Gåte cu piesa Ulveham. Acesta a acumulat doar 16 puncte.

Juriul din Republica Moldova a oferit maximul de puncte (12) țării vecine – Ucraina. Celelalte puncte au fost oferite după cum urmează: 10 puncte Italiei; 8 puncte Croației; 7 puncte Elveției; 6 puncte Franței; 5 puncte Lituaniei; 4 puncte Portugaliei; 3 puncte Israelului; 2 puncte Luxemburgului și 1 punct Suediei.

Eurovision Song Contest 2024 s-a desfășurat la Malmö, Suedia, ca urmare a victoriei de anul trecut a interpretei Loreen, cu piesa „Tattoo”. Prima semifinală a avut loc pe 7 mai, iar cea de-a doua semifinală pe 9 mai. Țara câștigătoare a fost desemnată în cadrul finalei de pe data de 11 mai.