Natura. Omul. Cultura

Expoziţia „Natura. Omul. Cultura” are ușile deschise pentru oricine

Cristina Parpalov

Este o expoziţie interdisciplinară care reflectă problema globală a interacţiunii dintre Om şi Natură în baza experienţei locale.

Pornind de la ideea că Natura este mediu ambiant al oricărei comunităţi umane, iar cultura este o reflectare a experienţei de acomodare a omului la mediul natural, expoziţia demonstrează evoluţia valorificării resurselor naturale şi dezvoltarea culturii comunităţilor umane, care au populat spaţiul Pruto-Nistrean în diferite perioade istorice, denotă sinteza creatoare Om-Natură, transformarea Naturii, pe măsura cunoaşterii ei, calea dificilă a dezvoltării cunoaşterii, de la sacralizarea forţelor Naturii, până la dominarea lor consumatorică de către om.

Expoziţia ilustrează, de asemenea, problemele dezvoltării etnosului şi a culturii tradiţionale în toată diversitatea ei, punându-se accentul pe a două Natură – cultură – creată de om.

Demonstrând armonia Om-Natură, care este ilustrată prin capodopere ale artei populare ce reflectă frumuseţea mediului ambiant, paralel este propusă reprezentarea mostrelor reprobabile, rezultate ale atitudinii iresponsabile faţă de Natura înconjurătoare, care a dus la distrugerea echilibrului ei.

Elucidând conflictele dintre Om şi Natură, Expoziţia propune câteva direcţii ale asanării lor în baza experienţelor avansate de utilizare economică şi raţională a resurselor naturale, sunt specificate, deasemenea, şi tendinţele de optimizare a valorilor societăţii.

Iată câteva lucrări din expoziție: 





Pentru a vizita întreaga expoziție sunteți așteptați în Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturala