(FOTO) ALERTĂ la frontieră: Fragmente de dronă depistate la Tudora. Autoritățile pregătesc detonare controlată
Fragmente de dronă au fost depistate în dimineața zilei de 17 martie în satul Tudora, raionul Ștefan Vodă, la aproximativ 500 de metri de linia de frontieră, după ce localnicii au alertat autoritățile despre prezența unui obiect suspect.
Potrivit informațiilor oficiale, la ora 09:55, la Sectorul Poliției de Frontieră Tudora-1 a fost activat semnalul de serviciu „Exploziv-Alpha”. Echipele specializate ajunse la fața locului au identificat fragmentele aparatului de zbor, iar ulterior s-a stabilit că drona este activă și conține un dispozitiv explozibil.
În aceste condiții, specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției urmează să efectueze o explozie controlată chiar la fața locului, pentru neutralizarea pericolului.
Zona a fost securizată, iar localnicii din apropiere sunt evacuați preventiv. Autoritățile anunță că riscurile sunt gestionate în regim de urgență, fiind implicate echipe ale Poliției, geniști ai Armatei Naționale, angajați ai Procuraturii, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Poliției de Frontieră și serviciilor de urgență.
Anterior, în jurul orei 01:30, polițiștii de frontieră din sectorul Olănești au observat și auzit un aparat de zbor necunoscut, asemănător unei drone de tip Shahed, la aproximativ 200 de metri de frontiera de stat, pe direcția Iaskî – Crocmaz. Potrivit datelor, acesta zbura la o altitudine de până la 150 de metri, a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, după care s-a deplasat spre localitatea Căplani.
Deocamdată, autoritățile nu au raportat victime, însă avertizează că situația rămâne periculoasă până la finalizarea intervenției.
Poliția de Frontieră face apel la cetățeni să nu se apropie de obiecte necunoscute sau suspecte și să anunțe imediat autoritățile în astfel de cazuri.
