(FOTO) Doi moldoveni și-au pierdut viața în Italia, după ce mașina în care se aflau s-a prăbușit într-un canal

Ala Găină

Tragedie în Italia. Doi moldoveni, în vârstă de 20 și 25 de ani, și-au pierdut viața într-un tragic accident rutier.

Coliziunea s-a petrecut în dimineața zilei de duminică, 28 iulie 2024, în localitatea italiană Chioggia, provincia Venezia din regiunea Veneto, transmite Rotalianul.RO.

Accidentul, relatează Venezia Today, s-a produs când mașina în care se aflau a ieșit de pe carosabil și a ajuns în canal.

În vehicul se aflau trei persoane, dintre care una a supraviețuit, dar se află în stare critică, internată la spitalul din Mestre.

Polițiștii din Chioggia, împreună cu echipa de scafandri a pompierilor, au intervenit rapid la fața locului, unde au găsit mașina prăbușită în canal. Doi agenți de poliție s-au scufundat în apă pentru a deschide portiera și a extrage corpurile celor doi tineri, care nu au mai putut fi salvați.

Încercările de resuscitare ale echipajului medical de pe ambulanță au fost zadarnice, iar medicul a confirmat decesul ambilor tineri.

Cel de-al treilea pasager, un bărbat de 33 de ani și de aceeași naționalitate ca și victimele, a fost găsit în viață, dar în stare foarte gravă.

El a fost transportat de urgență cu elicopterul la spitalul Angelo din Mestre, unde a fost internat în secția de reanimare, iar medicii se mențin rezervați cu privire la șansele sale de a supraviețui.

Potrivit primelor investigații, autoturismul BMW X5 de culoare închisă în care se aflau cei trei tineri moldoveni ar fi lovit un copac înainte de a cădea în canal.

Ancheta continuă pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului.