(FOTO) Filmele românești, apreciate la Chișinău. Săli pline la ediția IX-a a Zilelor Filmului Românesc
Filmele românești sunt tot mai apreciate la Chișinău. La cea de-a noua ediție a Zilelor Filmului Românesc, care a avut loc în perioada 21-24 septembrie, publicul a umplut până la refuz sălile de cinema.
De un mare succes s-au bucurat în primul rând proiecţiile şi discuţiile din cadrul secţiunii FOCUS, care l-a avut ca invitat special pe Cristian Mungiu. Cunoscutul regizor a stat de vorbă cu publicul după proiecţiile cu “R.M.N.” (2022), care a deschis evenimentul, şi “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007). Spectatorii au putut totodată să descopere primul său film, “Occident” (2002).
Toate peliculele din secţiunea FILME NOI au făcut de asemenea săli pline, iar publicul a participat în număr mare şi la sesiunile de întrebări şi răspunsuri. Cele cinci filme recente incluse în program au fost “Capra cu trei iezi” (2022), de Victor Canache, “Spre Nord” (2022), de Mihai Mincan, “Tigru” (2023), de Andrei Tănase, “Oameni de treabă” (2022), de Paul Negoescu, şi “Boss” (2022), de Bogdan Mirică. La acestea s-a adăugat filmul pentru copii “Copacul dorinţelor: Amintiri din copilărie” (2021), de Andrei Huţuleac.
Spectatorii le-au adresat numeroase întrebări invitaţilor: regizorii Paul Negoescu, Andrei Tănase şi Victor Canache şi producătorii Luana Georgiţă, Radu Stancu şi Mihai Mănescu.
Secţiunea RETRO i-a adus un omagiu marelui regizor Liviu Ciulei, în anul centenarului naşterii, prin proiectarea celor trei filme ale sale: “Erupţia” (1957), “Valurile Dunării” (1960) şi “Pădurea spânzuraţilor” (1965). Şi aceste proiecţii s-au desfăşurat cu săli pline şi cu un public de toate vârstele.
De interes au avut parte şi lansarea unor cărţi de cinema, în prezenţa celui mai important critic de film din România, Andrei Gorzo, şi proiecţiile de filme studenţeşti din arhiva UNATC, prezentate la AMTAP.
Zilele Filmului Românesc merg în acest an şi în alte şapte oraşe din Republica Moldova. Au fost deja proiecţii la Hânceşti, Nisporeni, Călăraşi şi Orhei, la care au asistat sute de spectatori, iar în perioada următoare evenimentul se va desfăşura la Soroca (28 septembrie), Bălţi (30 septembrie – 1 octombrie) şi Cahul (7-8 octombrie), unde vor fi arătate câteva dintre filmele din programul de la Chişinău.
Zilele Filmului Românesc este un eveniment organizat de către Asociaţia Cineaştilor Independenţi din Republica Moldova ALTERNATIVE CINEMA și casa de producţie ROVA FILM din România.