(FOTO) Incendiu cu explozii pe strada Industrială din Capitală: Opt autospeciale și zeci de pompieri au intervenit de urgență

Adrian Sirbu

O alertă de proporții a mobilizat forțele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) în dimineața zilei de joi, 11 iunie. Pompierii din Chișinău au fost solicitați să intervină conform unui nivel sporit de intervenție pentru a lichida un incendiu izbucnit pe strada Industrială nr. 59.

Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:30. Primele informații indicau faptul că flăcările au cuprins un depozit de materiale de construcții.

La fața locului au fost direcționate imediat forțe impresionante: 8 autospeciale de intervenție cu un efectiv de 48 de pompieri și salvatori, sprijinite de 5 unități de tehnică auxiliară.

Patru butelii au explodat

Ajunși la adresa indicată, salvatorii au stabilit că situația era deosebit de periculoasă. Pe teritoriul obiectivului s-au produs patru explozii succesive ale unor butelii cu oxigen și gaz, care erau păstrate într-un depozit specializat din incinta depozitului de materiale de construcții.

Din fericire, în momentul evaluării de către echipele operative, s-a constatat că nu exista flacără deschisă și nici risc de propagare a incendiului către clădirile învecinate. În consecință, ordinul privind nivelul sporit de intervenție a fost anulat.

Incendiul a fost localizat oficial la ora 11:19. Pompierii au reușit să salveze o suprafață de circa 150 de metri pătrați din construcție, o suprafață identică fiind însă afectată de foc.

La această oră, echipele IGSU rămân la fața locului pentru a efectua lucrări de spălare și demolare a elementelor constructive afectate. Din fericire, nu au fost raportate victime. Cauza exactă și circumstanțele în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de specialiști.