(FOTO) Incendiu de proporții într-un depozit din Chișinău: peste 70 de pompieri IGSU, mobilizați la nivel sporit de intervenție

Adrian Sirbu

În dimineața zilei de 7 ianuarie 2026, pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au fost alertați conform nivelului sporit de intervenție pentru lichidarea unui incendiu de amploare izbucnit într-un depozit cu produse alimentare din capitală.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 05:03, fiind semnalat un incendiu puternic într-un depozit situat pe strada Mihai Viteazul nr. 15A. Potrivit primelor informații, încăperile erau cuprinse de flăcări la sosirea echipajelor.

La fața locului au intervenit peste 70 de salvatori și pompieri, cu 13 autospeciale de stingere, care au stabilit că depozitul, cu o suprafață totală de aproximativ 15.000 de metri pătrați, este afectat de incendiu.

În urma arderii, circa 5.000 de metri pătrați au fost afectați de foc, iar restul de aproximativ 10.000 de metri pătrați sunt protejați în prezent de echipele de intervenție pentru a preveni extinderea flăcărilor.

Pentru eficientizarea misiunii de stingere au fost create trei sectoare de luptă. Până la acest moment, nu au fost raportate victime.

Angajații IGSU continuă misiunile complexe de stingere și localizare a incendiului, acționând pentru evitarea răspândirii focului și minimalizarea consecințelor.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de Laboratorul Experimental Antiincendiar, care a demarat deja investigațiile la fața locului.