(FOTO) Incendiu la Bălți: o construcție auxiliară a ars complet, pompierii au intervenit cu cinci echipaje
Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de 12 martie 2026 pe bulevardul Mihai Eminescu nr. 8 din Bălți, unde pompierii au intervenit pentru lichidarea flăcărilor care au cuprins o construcție auxiliară.
Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 05:59. Conform primelor date, focul a izbucnit într-o construcție auxiliară în care erau depozitate mai multe lemne.
La fața locului au fost trimise cinci echipe de pompieri și salvatori. Ajunși la intervenție, angajații IGSU au constatat că exista risc de răspândire a flăcărilor către un bloc de locuit cu cinci nivele aflat în apropiere.
Datorită intervenției operative a pompierilor, pericolul a fost diminuat și ulterior exclus. Flăcările au fost localizate la ora 06:25, iar incendiul a fost lichidat complet la ora 07:44.
În urma incendiului, construcția auxiliară, cu o suprafață totală de aproximativ 120 de metri pătrați, a fost distrusă în totalitate de foc. Din fericire, victime nu au fost raportate.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite ulterior de specialiști.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 78 de situații de risc pe teritoriul țării.
