(FOTO) Mai multe străzi din orașul Durlești au fost conectate la iluminatul stradal: “Voi ați cerut, noi am făcut”

Adrian Sirbu •

Mai multe străzi din orașul Durlești au fost conectate la iluminat stradal. Este vorba de stradela I, II, III și IV Testemițanu și strada Fățărilor.

Anunțul a fost făcut de primara degrevată din funcție a orașului, Eleonora Șaran. Astfel, pe stradelele Testemițanu au fost instalați 83 de piloni și corpuri de iluminat.

Și strada Fățărilor a devenit mai sigură pentru locuitorii din Durlești.

”Voi ați cerut, noi am făcut! Acum și strada Fățărilor este complet iluminată. Lucrările au fost realizate în cadrul proiectului de modernizare a iluminatului stradal din orașul Durlești”, se arată în mesajul postat de Primăria Durlești.