(FOTO) Peste 50 de mii de oaspeți au participat la deschiderea parcului GagauziyaLand
Duminică, pe 18 august, a avut loc inaugurarea GagauziyaLand – cel mai mare parc de distracții din sudul Moldovei. Potrivit unui comunicat de presă, construcția parcului a fost însoțită de “presiuni fără precedent din partea autorităților centrale: managerii de proiect au fost amenințați, le-au fost fabricate dosare”.
Pe un teritoriul din satul Congaz sunt amplasate zeci de atracții pentru cei mai mici vizitatori și copiii mai mari. Toate activitățile din parc sunt gratuite, acesta va activa fără zile libere.
În comunicat se mai menționează că Ziua de deschidere a adunat peste 50 de mii de oaspeți din întreaga țară. Pentru ei a fost pregătit un amplu program de divertisment: spectacole pentru copii, animatori, reprezentații a peste zece colective artistice, un târg al meșterilor populari și multe altele. Oaspeții au primit înghețată și dulciuri. Sărbătoarea de amploare s-a încheiat cu un concert și focuri de artificii. Au evoluat Vitalii Manjul, Sunstroke Project, StEd. Surpriza serii au fost vedetele de renume mondial Eva Simons și Mohombi.
Înainte de începerea activității parcului, Ilan Șor s-a adresat oaspeților: „Am rezistat în mare parte datorită sprijinului locuitorilor care au ieșit fără teamă la acțiuni împotriva comportamentului abuziv al regimului ticălos. Vă mulțumim, prieteni, pentru că ați crezut în noi! Întotdeauna ne ținem de cuvânt”.
Evghenia Guțul a ținut un discurs de felicitare. „Sunt copleșită de emoții. Atât de mult efort, câte griji ne-am făcut și câți nervi au fost consumați pentru a deschide acest proiect, care v-a fost promis”, a împărtășit bașcanul Găgăuziei.
La ceremonia de deschidere a GagauziyaLand au participat numeroși oaspeți de onoare.
Deputatul în parlamentul Republicii Moldova, secretarul executiv al blocului „Victorie” Marina Tauber a felicitat autonomia: „Găgăuzia a demonstrat încă o dată întregii Moldove că, dacă mergi perseverent înainte și crezi în visul tău, acest vis devine realitate”.
Parlamentarul din partea blocului „Victorie” Vasile Bolea a subliniat importanța unor proiecte ca acesta, unde vor putea veni familii din tot sudul Moldovei.
Printre vorbitori s-au numărat președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dimitri Constantinov, primarul satului Congaz, Mihail Esir, deputații în parlamentul Republicii Moldova din partea blocului „Victorie” Alexandr Suhodolski, Reghina Apostolova și Irina Lozovan. La eveniment au mai participat liderul partidului „Șansă” Alexei Lungu, din partea partidului „Renaștere” – Natalia Parasca, secretarul fracțiunii blocului „Victorie” în Consiliul municipal Bălți Anastasia Svetlicinîi, președintele fracțiunii blocului „Victorie” în Consiliul Municipal Bălți Veaceslav Jucov și șeful aripii de tineret a blocului „Victorie” Iuri Vitneanski, președintele partidului „Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei” Alexandru Beschieru și președintele partidului „Victoria” Vadim Grozavu cu soția sa, fostul primar de Orhei Pavel Verejanu, fostă candidată din partea partidului „Șansă” la funcția de primar de Chișinău Cristina Vulpe, fostul președinte al raionului Orhei Marina Cravcenco, și directorul Centrului de tineret al raionului Orhei Avelin Tabarcea.
Mai târziu, pe canalul său de Telegram Marina Tauber a declarat: „GagauziyaLand este un centru de atracție și atenție. Este un nou teritoriu care ne oferă speranță că putem trăi bine în țara noastră. Întotdeauna ne îndeplinim promisiunile. Sunt fericită să anunț că următorul parc de distracții – NordLand – îl vom deschide la Bălți”.
GagauziyaLand a devenit al doilea parc de distracții gratuit după OrheiLand.