(FOTO/VIDEO) Bustul lui Vasile Stroescu, primul președinte al Parlamentului României Mari, a fost inaugurat la Edineț

Redacția Liber TV

Bustul lui Vasile Stroescu a fost inaugurat astăzi, în nordul R. Moldova, la Edineț. Evenimentul a fost posibil grație contribuției AO „Monumentum” și Primăriei Edineț, notează tvn.md

La eveniment au fost prezenți Petrișor-Ionel Dumitrescu, Consulul General al României la Bălți, PS Antonie, episcopul de Bălți cu un sobor de preoți, deputatul în Parlamentul RM V. Șoimaru, președintele AO „Pro Basarbia și Bucovina”, C. Rusanovschi, vicepreședintele Asociației Istoricilor I. Negrei, profesori, elevi, medici, muzeografi, oameni de cultură etc.

O activitate de suflet. Cinstim și onorăm astăzi o personalitate deosebită a acestui spațiu, a întregului spațiu românesc. Vasile Stroescu a lăsat multimple urme în timp, aici la noi acasă, cât și în ardealul românesc”, a declarat Constantin Cojocaru, primarul municipiului Edineț.

Vasile Stroescu a fost un cărturar de frunte, susținător al învățământului școlar și om politic român basarabean, filantrop și membru de onoare al Academiei Române, primul președinte al Parlamentului României Mari.

Acesta s-a născut în județul Hotin, în satul Trinca (Edineț), a făcut școală la Chișinău, apoi la Odessa, Moscova, Petersburg, Berlin. A fost judecător la Tribunalul din Hotin, apoi s-a mutat la Brânzeni. A fost un bun  administrator al moșiilor moștenite, pe care le-a pus în serviciul țării, în folosul țărănimii. Spiritul filantropic era o caracteristică a familiei sale, a făcut donații pentru școli, spitale, biserici, pentru tipărirea cărților.

A sprijinit apariția, în 1913, a publicației „Cuvânt moldovenesc”.  A fost și președinte de onoare al Partidului Național Moldovenesc (1917), primul președinte al Parlamentului României Mari, fiind apreciat pentru lupta sa pentru realizarea idealului național, fiind în același timp și cel mai în vârstă dintre reprezentanții Sfatului Țării.

Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Donație unică
Cotizație lunară

Republica Moldova

Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”

MDL: MD75VI022240300000083MDL

USD: MD16VI022240300000068USD

EUR: MD25VI022240300000063EUR

RON: MD60VI022240300000011RON

SWIFT: VICBMD2X416

România

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU