(FOTO) Ziua Națională a Vinului, prilej pentru ca turiștii din 12 țări ale lumii să viziteze Moldova

Ala Găină

Ziua Națională a Vinului este cea mai mare sărbătoare națională dedicată Vinului Moldovei și tradițiilor în vinificație și unicul eveniment de acest fel din întreaga lume. Anual, evenimentul devine un important punct de atracție turistică, iar mulți oaspeți de peste hotare vin să ne viziteze țara noastră anume în această perioadă. Excepție nu a fost nici acest an, iar cea de-a XXII-a ediție a fost un bun prilej pentru ca turiștii din 12 țări ale lumii să viziteze Moldova.

Turiștii străini au venit, fiind motivați de dorința de a descoperi Vinul Moldovei – un vin care s-a remarcat în ultimul deceniu datorită calității, reconfirmate și de cele 6000 medalii obținute la concursurile internaționale de profil (dintre care 50% – medalii de aur).

La fel, ediția din acest an a Zilei Naționale a Vinului a continuat tradiția de a invitat la eveniment vinificatori din diferite țări ale lumii. În acest an, cu un stand dedicat au participat câțiva vinificatorii din Ucraina, din regiunea Odessa, care și-au expus vinurile produse din soiuri locale și cupaje cu soiuri internaționale.


Ziua Națională a Vinului a fost un bun prilej pentru vizita mai multor companii specializate pe importuri și distribuirea de vinuri din Coreea de Sud. Printre turiștii străini s-a aflat și celebrul somelier, Chan Jun Park, care deține funcția de director al Asia Wine Trophy – cel mai mare concurs sub patronaj Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV) din regiune. Mai mult, interesul pentru vinurile din lumea nouă l-a motivat să înființeze Institutul pentru vinurile din Europa Centrală și de Est, iar acum 3 ani a publicat și o carte despre Vinul Moldovei, destinată consumatorilor de pe piețele netradiționale de export.

Ziua Națională a Vinului este organizată de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Culturii, cu suportul partenerului strategic USAID Moldova, prin Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală.