Fratele suspectului în crimă de la Orhei, bănuit de uciderea unui copil de doar 10 luni

Adrian Sirbu

Alexei Cotorobai, fratele principalului suspect în cazul răpirii tinerei de 19 ani, care era însărcinată în a șasea lună, este acuzat că ar fi omorât un copil de doar 10 luni acum 14 ani, însă cazul ar fi fost mușamalizat. Pentru decesul copilului a fost condamnată mama acestuia, care era minoră atunci.

Echipa ZDG a discutat cu mama tinerei condamnate și cu unii locuitori din satul Suhuluceni, raionul Telenești, de unde sunt originari frații Cotorobai și unde a avut loc tragedia, și a consultat sentința de judecată pronunțată de judecătorul Vasile Stihi, de la Judecătoria Telenești, care a plecat din sistem în 2020. Vasile Stăvilă, procurorul care a gestionat cazul, și-a depus și el demisia în 2015

Potrivit raportului de expertiză legală, cauza decesului copilului ar fi fost sindromul copilului scuturat, iar leziunile ar fi fost provocate „în rezultatul zdruncinării acestuia de către persoane neidentificate”. Vinovată în moartea micuțului a fost recunoscută mama acestuia, pentru „lăsarea cu bună-știință fără ajutor a unei persoane care se află într-o stare periculoasă pentru viață și este lipsit de posibilitatea de a se salva”. Totuși, aceasta a fost trasă la răspundere administrativă, sub formă de amendă în valoare de 50 de unități convenționale, și a fost eliberată din arestul preventiv.

Mama acesteia susține că fiica ei ar fi fost impusă de Alexei Cotorobai să-și recunoască vina.

Ea a fost nevoită, că el a impus-o. El, mama lui, fratele lui. Au spus că dacă n-o să scrie cum o să zică, o să ne „ubirească” toate neamurile. Au spus că noi, toate neamurile, o să stăm cu crucea la cap. Noi am fost amenințați la tot pasul, noi am fost urmăriți la tot pasul. Eu mă temeam să dorm în casă”, a povestit femeia.

Cele două nu se află în prezent în R. Moldova.

Tânăra a declarat că pe data de 10 februarie 2010,

Alexei Cotorobai, fiind în stare de ebrietate, a venit în locuința ei și a început să o agreseze. De asemenea, i-a cerut să întrețină relații sexuale. Copilul a început să plângă în acel moment și bărbatul l-ar fi apucat de cap. Acesta a strigat la tânără să iasă din încăpere, iar când ea s-a întors, copilul ei stătea jos, cu ochii închiși.

Potrivit mamei tinerei, familia Cotorobai ar fi oferit bani pentru ca Alexei să nu fie cercetat pentru omorul nepotului său. Aceasta a mai declarat că, după ce s-a pronunțat sentința, familia a achitat o amendă și fiica ei a fost eliberată.

Și locuitorii satului Suhuluceni au povestit despre acest caz.

Citiți întregul articol aici.