Gazul s-ar putea scumpi cu peste 5 lei pe metru cub. ANRE a publicat proiectul noilor tarife

Adrian Sirbu

Consumatorii din Republica Moldova s-ar putea confrunta cu o majorare semnificativă a tarifului la gazele naturale. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat proiectul de hotărâre prin care propune un tarif de 18,79 lei fără TVA pentru un metru cub, ceea ce reprezintă aproximativ 20,30 lei/m³ cu TVA inclus.

În prezent, consumatorii casnici achită 13,35 lei fără TVA (14,42 lei/m³ cu TVA inclus). Proiectul ANRE prevede astfel o creștere de peste 5 lei pentru fiecare metru cub consumat.

Ședința publică este programată pentru 21 august

Aprobarea noilor prețuri reglementate pentru gazele naturale furnizate de S.A. „Energocom” în cadrul obligației de serviciu public va fi examinată în ședință publică vineri, 21 august, începând cu ora 10:00.

Procedura vine în urma solicitării depuse de Energocom pe 15 iulie, prin care compania ceruse o majorare de 45,2%, respectiv un tarif de 20,93 lei/m³ cu TVA inclus. În urma calculelor, ANRE a propus un tarif mai mic decât cel solicitat de furnizor.

Directorul ANRE, Constantin Borosan, a explicat că ajustarea este necesară deoarece tariful actual nu mai acoperă costurile reale de achiziție suportate de furnizor, acumulându-se abateri financiare de zeci de milioane de lei.

Înainte de luarea deciziei finale, Agenția a programat discuții publice pentru data de 19 august, la care sunt invitați experți din domeniu și reprezentanți ai mass-media.