Gerul face victime: 33 de spital au avut de suferit din cauza hipotermiei și degerăturilor
În ultima săptămână 33 de persoane au suferit în urma expunerii la temperaturi joase. În perioada 08-14 ianuarie curent, la Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au fost înregistrate 14293 solicitări. După acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital, 5890 pacienți, dintre care 4628 adulți și 1262 copii au fost transportați la spitale. În perioada menționată au fost înregistrate 476 apeluri inutile, care nu se încadrează în criteriile solicitărilor de urgențe medicale.
Pe parcursul săptămânii au fost înregistrate 3455 solicitări pe motivul urgențelor cardiovasculare, dintre care 48 pacienți cu sindrom coronarian acut. Urgențele respiratorii au constituit 2863 de cazuri, dintre care 1524 pe motivul infecțiilor respiratorii virale acute; urmate de – 1809 urgențe neurologice, dintre care 228 de accidente vasculare cerebrale.
Urgențele traumatologice au constituit 1463 solicitări, inclusiv la 246 copii. Intervenția ambulanței a fost solicitată pentru 45 persoane, care au suferit în urma accidentelor rutiere. După acordarea primului ajutor medical, echipele AMU au transportat 33 pacienți, inclusiv 9 copii la spital. În perioada de referință au fost înregistrate 56 apeluri pe motivul urgențelor toxice, printre care 23 intoxicații cu monoxid sau bioxid de carbon, 12 cu medicamente și 7 cu alcool.
Totodată, 33 persoane au suferit în urma expunerii îndelungate la temperaturile joase. Menționăm faptul că, 22 persoane au fost diagnosticate cu hipotermie generalizată de gradul I-II, iar 11 au suferit degerături de diferite grade. Pacienții au vârstele cuprinse între 18 și 91 de ani. După acordarea asistenței medicală urgente la etapa de prespital, toți pacienții au fost transportați la instituțiile medicale.
În contextul condițiilor meteo anunțate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, IMSP CNAMUP recomandă cetățenilor să poarte îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată timpului de iarnă. Perioada de expunere la frig trebuie să fie limitată cât mai mult posibil. Expunerea prelungită la temperaturi joase și umiditate poate conduce la instalarea stării de hipotermie. În cazul situațiilor de risc sporit pentru viață apelați la 112!