

Olesea și Tudor sunt orfani de acum șase ani, când părinții lor au decedat de cancer unul după altul. Pe atunci Tudor avea 7 ani iar Olesea 12. Frații locuiesc într-un sat din raionul Cantemir, Capaclia.
Pentru a nu fi duși la orfelinat, cei doi frați au început a-și construi propria gospodărie din micile indemnizații primite. Aceștia au făcut singuri reparație într-o cameră a casei rămasă de la părinți ce arăta jalnic. Copiii îngrijesc de animalele din curte, își gătesc de mâncare singuri, din puținele produse pe care le au.
După ce cazul fraților a fost făcut public, foarte mulți oameni cu suflet mare le-au acordat o mână de ajutor. Copiii au primit produse alimentare și donații. Moldovenii s-au moblilizat din toate părție lumii pentru a-i ajuta pe frații orfani.
Astfel, Olesea și Tudor, recent au avut pare de o surpriză nemaipomenită, ei au fost invitați la Paris! Un moldovean, stabilit acolo, a rămas emoționat de cazul acestor copii, acesta a spus că de ziua sa de naștere va organiza un concert de binefacere pentru ei.
Noutatea le-a fost dată de către interpretul Adrian Ursu, iar frații au primit-o plângând de fericire. De asemenea, pe lângă veste, copiii au mai primit electrocasnice, fapt care i-a bucurat enorm.
La Paris vor merge pe 22 februarie, Sergiu Boiescu, persoana care le-a oferit această excursie, a reușit să-și deschidă acolo un restaurant. Acesta promite să le facă un tur al Parisului și să-i ducă pe copii în cele mai frumoase locuri. Adrian Ursu a mers împreună cu copiii pentru a-i ajuta să-și perfecteze pașapoartele în regim de urgență.

Cei doi copii din Capaclia au avut parte de o zi emoționantă și plină de surprize frumoase.
sursa: Protv.md
Reportaj realizat de Sorina Obreja