
Guvernul va aloca 15 milioane de lei presei din Republica Moldova, în cadrul Fondului pentru subvenționarea mass-mediei
Ministerul Culturii anunță lansarea primului concurs de proiecte destinat instituțiilor mass-media din Republica Moldova, în cadrul Fondului pentru subvenționarea mass-mediei. Acest fond are ca obiectiv sprijinirea financiară a inițiativelor care contribuie la diversificarea și dezvoltarea peisajului media local și regional.
Fondul are menirea de a susține proiectele media care reflectă prioritățile de dezvoltare ale societății moldovenești. Printre acestea se numără:
- promovarea imaginii Republicii Moldova,
- consolidarea valorilor naționale,
- susținerea statului de drept, a democrației și integrării europene,
- sprijinirea culturii autohtone, a protecției mediului și a sportului,
- încurajarea producțiilor media relevante pentru comunități.
- promovarea incluziunii și coeziunii sociale prin produse media în limbile minorităților naționale,
- susținerea jurnalismului de investigație și a alfabetizării media,
- consolidarea independenței editoriale și economice a instituțiilor mass-media, prin programe de formare profesională continuă și mentorat.
Participanții la concursul de subvenții vor putea depune proiectele la una din categorii:
-
audiovizual național (volumul subvențiilor alocate per categorie – 10 000 000 lei);
-
audiovizual regional/local, presă scrisă și online (volumul subvențiilor alocate per categorie – 5 000 000 lei).
Plafonul per proiect al mijloacelor financiare acordate pentru subvenționarea proiectelor instituțiilor mass-media îl constituie:
-
500 000 lei pentru furnizorii privați naționali de servicii media;
-
250 000 lei pentru alte categorii de instituții mass-media (furnizorii privați regionali de servicii media, furnizorii privați locali de servicii media, presa scrisă și online).
Concursul este lansat pe 14.04.2025, iar încheierea procesului de recepționare a dosarelor de participare la concurs va avea loc pe 14.05.2025. Dosarele de participare la concurs sunt examinate de Consiliul de experți în termen de cel mult o lună de la data expirării termenului de depunere a dosarelor.
Bugetul total alocat pentru anul 2025 este de 15 milioane de lei, oferind instituțiilor media oportunitatea de a implementa proiecte inovatoare, cu impact real asupra comunităților și care contribuie la dezvoltarea unui mediu media pluralist, profesionist și sustenabil.