În Chișinău au fost împrăștiate 451 tone de material antiderapant pentru prevenirea formării poleiului
În ultimele 24 de ore, angajaţii Întreprinderii Municipale Regia „Exdrupo” au împrăștiat 451 tone de material antiderapant și 26,5 tone de sare tehnică pentru prevenirea formării poleiului pe străzile principale și secundare ale capitalei, unde circulă transportul public, inclusiv pe căile de acces spre suburbii.
Totodată, Regia locativ-comunală și amenajare a intervenit mecanizat cu 55 de utilaje cu lame, sărărițe și nouă autospeciale HAKO, fiind împrăștiate 125 tone de antiderapant. În total, au fost mobilizați 426 de muncitori pentru deszăpezirea în staţiile de aşteptare a transportului public, la trecerile de pietoni, în intercartiere și la accesele în curți.
De asemenea, Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” a intervenit în zonele de gestiune cu 13 utilaje specializate, fiind presărate 3,9 tone de sare pe aleile din parcuri și scuaruri. Totodată, muncitorii au intervenit la 26 de adrese unde au fost raportate căderi de arbori și crengi pe conductorii electrici sau automobile.
La fel, Regia „Lumteh” a recepționat, pe parcursul zile de ieri, 6 apeluri unde au fost înregistrate defecțiuni ale obiectivelor de semafoare, piloni doborâți și linii electrice de iluminat public afectate de precipitațiile abundente și vântul puternic.
Intervenția serviciilor municipale continuă și pe parcursul zilei de astăzi în special pe străzile secundare, accesele în curți, la platformele de colectare a deșeurilor și în stațiile de aşteptare a transportului public.
În acest context, municipalitatea face apel către gestionarii/proprietarii de imobile să deszăpezească teritoriile adiacente spaţiilor pe care le administrează și să înlăture țurțurii formați la acoperișurile clădirilor.