În satul Bugeac a fost dat în exploatare un alt drum reabilitat
Implementarea proiectelor de infrastructură se țin lanț în sudul țării. A fost inaugurat cel de-al treilea drum, după reabilitare, în satul Bugeac, UTA Găgăuzia. Și asta s-a întâmplat într-un termen foarte scurt – trei proiecte importante în doar patru luni.
Bașcanul Găgăuziei susține că și cel de-a patrulea drum reabilitat urmează să fie inaugurat în scurt timp.
„Deja a treia oară deschidem aici un drum, iar al patrulea urmează. Noi vom continua să ne facem munca și să ne îndeplinim promisiunile, în pofida tuturor circumstanțelor. Noi vom face din Găgăuzia un colț de vis. Noi ne vom revedea încă de multe ori și vom deschide alte proiecte în beneficiul locuitorilor și în special al copiilor, care merită să se plimbe pe biciclete, trotinete sau sănii pe drumuri bune. Noi ne îndreptăm spre victorie și realizarea tuturor proiectelor – și sociale, și economice și de infrastructură”, a declarat Evghenia Guțul.
Omul de afaceri Ilan Șor le-a dat asigurări locuitorilor din Baurci, dar și din întreaga Găgăuzie, că regiunea va deveni un tărâm al viselor, iar el și echipa sa face tot posibilul pentru asta.
„Astăzi suntem prezenți la inaugurarea unui alt proiect de infrastructură. Noi vom continua să facem din Găgăuzia un colț de rai în fiecare zi, în pofida acțiunilor actualului regim, scopul nostru va îndeplinit. Vă mulțumesc tuturor că sunteți alături și ne susțineți. Noi, la rândul nostru, ne ținem de cuvânt. Vă iubim și lucrăm pentru Dumneavoastră”, a declarat Ilan Șor.
Consilierul bașcanului Găgăuziei Pavel Verejanu a menționat că bunăstarea locuitorilor din UTA Găgăuzia este prioritatea echipei bașcanului și a lui Ilan Șor.
„Să știți că noi vom apăra interesele Dumneavoastră. Iar faptul că astăzi suntem aici, la această inaugurarea a drumului, demonstrează că echipa lui Ilan Șor, partenerii săi, în frunte cu bașcanul Găgăuziei, se țin de cuvânt. Fiți siguri, proiectele frumoase vor continua și de acum în colo. Noi vom face tot posibilul ca Dumneavoastră să trăiți mai bine. Un mare mulțumesc domnului Șor și partenerilor săi pentru tot suportul oferit bașcanului și echipei noastre pentru implementarea promisiunilor noastre”, a declarat Verejanu.
Iurie Cuznețov, consilierul bașcanului în asigurarea cooperării cu organele administrației publice, susține că, în premieră, într-un termen foarte scurt, echipa Evgheniei Guțul a obținut un astfel de rezultat remarcabil.
„Astăzi, noi creăm istoria. Bașcanul Găgăuziei, așa cum a și promis în campania electorală, împreună cu echipa lui Ilan Șor va face din Găgăuzia un colț de rai. La ora actuală, în fiecare localitate din Găgăuzia a fost lansat câte un proiect de infrastructură. Astfel, fiecare locuitor al Găgăuziei a putut vedea deja cu ochii proprii cel puțin un proiect demarat în localitatea sa. Sunt reparate drumuri, construite terenuri de joacă, instalat pavaj, amenajate parcuri și multe alte lucruri frumoase”, a spus Iurie Cuznețov.
Locuitorii satului Bugeac simt la propriu cum viața lor se schimbă de la o zi la alta și îi sunt recunoscători bașcanului și echipei lui Ilan Șor pentru seriozitatea și munca pe care o depun zi de zi.
Menționăm că, în ultimele patru luni, în satul Bugeac au fost date în exploatare mai multe proiecte de infrastructură. După reparații majore, drumul de-a lungul străzii Chișinăului din Bugeac a fost inaugurat, precum și drumul de-a lungul străzii Timireazev.