![](https://libertv.md/wp-content/uploads/2025/02/IMG_7531-992x558-c-default.jpg)
În sectorul Ciocana va fi construită o gunoiște temporară și o nouă stație de transfer, dotată cu o linie de sortare a deșeurilor municipale
A fost dat startul lucrărilor de recultivare a gunoiștii temporare din sectorul Ciocana al capitalei și construcția unei noi stații de transfer, dotată cu o linie de sortare a deșeurilor municipale.
„Sunt două proiecte vitale care vor revoluționa managementul deșeurilor în Chișinău, iar eu sunt mândru să subliniez că acestea constituie o premieră absolută pentru Republica Moldova”, a menţionat Primarul General al capitalei, Ion Ceban.
Lucrările fac parte din faza a doua a proiectului municipal „Deșeuri Solide Chișinău”, cu un buget total de 3,8 milioane de EURO pentru recultivarea gunoiștii și 8.187.888 EURO pentru stația nouă, reprezentând o premieră națională în gestionarea deșeurilor și cea mai semnificativă investiție din acest domeniu din istoria Republicii Moldova.
„Primăria Municipiului Chișinău și Î.M. Regia „Autosalubritate” au predat șantierele contractorului „JV WATT-GOL”, o companie internațională de renume, selectată în urma unui proces riguros de licitație internațională, asociații fiind din Grecia și Turcia. Conform contractului, „JV WATT-GOL” va realiza lucrările în termen de 18 luni, sub supravegherea companiei LIV MUH MUS INS LTD.
Astfel, în următoarele 18 luni, va fi transformată gunoiștea unde au fost depozitate deșeuri între 2010 și 2017, într-o zonă sigură și ecologică”, a menționat șeful interimar al ÎM Regia „Autosalubritate”, Igor Gîrlea.
Noul sistem de gestionare a deșeurilor va permite Chișinăului să se alinieze standardelor europene. Lucrările de la gunoiștea din sectorul Ciocana vor include: reprofilarea depozitului pentru stabilitatea masei de deșeuri; instalarea unui sistem de colectare a levigatului, cu rețea și rezervor nou; implementarea unui sistem de colectare și ardere a biogazului, incluzând 28 de foraje verticale; instalarea straturilor de acoperire a depozitului cu diverse materiale; construirea unui drum de acces și întreținere; construirea unui sistem de colectare a apelor pluviale; relocarea rețelei de canalizare pluvială; amplasarea sondelor pentru monitorizarea apelor subterane.
Construcția noii stație de transfer, care va fi amplasată pe un teren de 3,2 hectare, va crește semnificativ rata de sortare și reciclare, promovând economia circulară și protecția mediului. Lucrările de la noua stație de transfer cu o linie de sortare a deșeurilor municipale vor include: o stație de transfer modernă; o linie de sortare de ultimă generație; o clădire administrativă complet echipată; un atelier pentru mentenanța autospecialelor; autospeciale noi pentru operarea stației de transfer; zone pentru alimentarea și parcarea vehiculelor, etc.
Proiectul „Deșeuri Solide Chișinău” este finanțat de Primăria Chișinău, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții (prin Ministerul Finanțelor și Ministerul Mediului) și Fondul Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică și Mediu (E5P), cu un buget total de circa 26 de milioane EURO.
„Prin implementarea acestui proiect, Chișinăul recuperează lipsa investițiilor majore în gestionarea deșeurilor din ultimii 30 de ani, transformând orașul într-un model de urmat la nivel național, asigurând totodată, alinierea la standardele europene de mediu și siguranță”, a mai adăugat Primarul General, Ion Ceban.
În ultimii 5 ani, municipalitatea a investit peste un miliard de lei în domeniul gestionării deșeurilor municipale. Până în prezent, au fost achiziționate 44 de autospeciale noi, modernizată flota Î.M. Regiei „Autosalubritate” și procurate 3000 de containere moderne. De asemenea, au fost contractate servicii de sortare a deșeurilor, astfel, municipalitatea deține singurele stații de tratare a levigatului, precum și tehnologii moderne pentru gestionarea depozitului municipal de la Țînțăreni.
Urmează ca Primăria Chișinău să investească adițional 8 milioane de lei în modernizarea flotei de autospeciale și își propune achiziționarea de tehnologii moderne pentru gestionarea depozitului municipal, asigurând un proces de lucru mai eficient și condiții optime pentru muncitori.