Îndrăgitul actor român Florin Piersic împlinește astăzi 89 de ani

Ala Găină

Astăzi, 27 ianuarie, îndrăgitul actor român Florin Piersic împlineşte vârsta de 89 de ani. A jucat de-a lungul carierei comedie, dramă, tragedie, personaje istorice, atât în teatru cât şi în film, multe dintre roluri fiind foarte apreciate de public. 

Florin Piersic s-a născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj, din părinți bucovineni – mama sa fiind originară din Valea Seacă, iar tatăl, Ştefan Piersic, medic veterinar de profesie, fiind originar din Corlata.

A urmat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, examenul de admitere fiind susţinut în faţa unei comisii din care făceau parte Marietta Sadova, Ana Barcan, George Vraca şi Costache Antoniu. Deşi a avut parte de dificultăţi în parcurgerea studiilor, Ştefan Piersic fiind deţinut politic, Florin a absolvit Institutul, în anul 1957, avându-i drept colegi de promoţie pe Leopoldina Bălănuţă, Ica Matache, Gheorghe Popovici Poenaru, Anatolie Spânu şi Liviu Crăciun.

În anul 1958, alături de colegii de promoţie, întreprinde un stagiu pe scena teatrului din Piaţa Neamţ, iar în 1959, devine angajat, prin concurs, al Teatrului Naţional din Bucureşti, unde debutează cu rolurile Alexei, din „Tragedia optimistă”, şi cel al lui Richard Dudgeon, în „Discipolul diavolului”. În acelaşi an, Piersic este remarcat de regizorul francez Louis Daquin, care l-a distribuit în filmul „Ciulinii Bărăganului”, un debut cinematografic plin de succes, urmat, în acelaşi an, de prezenţa în pelicula „O poveste ca-n basme”.

În anul 1967 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a, „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Din cariera sa cinematografică de excepţie, mai enumerăm rolurile din „Tunelul” (1966), „Frumoasele vacanţe” (1967), „Columna” (1968), „Mihai Viteazul” (1971) şi „Haiducii lui Şaptecai” (1971). Însă personajul care a rămas definitoriu în memoria spectatorilor şi admiratorilor săi, a rămas celebrul Mărgelatu, dar sunt notabile şi personajele Anghel Șaptecai, sau haiducul Grigore Pintea. Remarcabile sunt, aşadar, rolurile sale din peliculele „Drumul oaselor” (1980), „Trandafirul galben”(1982), „Misterele Bucureştilor” (1983), „Masca de argint” (1985), „Colierul de turcoaze” (1986) şi „Totul se plăteşte” (1985).

Actorul a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.