INTERVIU// Zinaida Gribincea: „Prietenia dintre părinte și copilul său nu trebuie să se termine niciodată”
- Ce este o familie?
- Familia poate fi caracterizată din diverse perspective, dar în variantă clasică, familia reprezintă un grup primar format din doi parteneri (soț și soție) și descendenții acestora. De asemenea, familia poate fi parentală și monoparentală.
- Cum arată o familie tipică din RM?
- Chiar dacă instituția familiei contemporane este supusă diverselor influențe, totuși, în Republica Moldova, familia există în continuare în format tradițional. Mă refer la acea formulă de existență a familiei în care sunt clar distribuite rolurile și sarcinile fiecărui membru, astfel încât, modelul parental să servească drept exemplu pentru copii. Dacă ne raportăm la realitatea societății noastre, foarte mulți copii sunt privați de educație într-un cadru familial complet, părinții fiind plecați la muncă în alte țări. Această stare de fapt se reflectă asupra dezvoltării psihice, emoționale și axiologice a copiilor. Chiar dacă părinții fac acest sacrificiu pentru asigurarea bunăstării materiale a familiei, absența mamei în primii ani de viață ai copilului își pun amprenta asupra personalității adultului de mâine.
- Ce părere aveți despre de relațiile părinți-copii din societatea noastră?
- Relațiile dintre părinți-copii, pot avea, pe alocuri caracteristici comune, în diferite societăți și perioade de timp, dar și particularități, dacă ne referim la familia contemporană. Existența familiei, în general, depinde de o diversitate de factori de natură socială, juridică, economică, etc., cât și de de valorile familiale pe care le respectă societatea. Sistemul de relații părinți-copii este condiționat de acești factori, dar în mod special, de climatul intrafamilial, de valorile pe care le respectă o familie concretă, de principiile care stau la baza educației copiilor în cadrul acesteia. Contribuția și grija manifestată de părinți față de copii, devine în timp, invers proporțională, astfel, copilul integrează în sistemul său de valori acele comportamente însușite de la părinți. Desigur, că sunt și excepții, dar în mare parte, dacă părintele manifestă dragoste, afecțiune, încredere, copilul va proceda la fel. Prima relație pe care orice copil o stabilește imediat după venirea sa pe lume este cea cu părinții săi, în special cu mama, iar calitatea acestei relații este esențială pentru dezvoltarea armonioasă ulterioară a copilului.
- În multe familii din RM apar conflicte între părinți. În ce măsură acestea afectează pecepțiile copiilor asupra vieții?
- Climatul familial conflictual provoacă tulburări în plan emoțional și comportamental, copiii devenind victime colaterale a neînțelegerilor dintre părinți. Divorțul părinților influențează emoțional copiii la orice vârstă, în anumite cazuri, aceștea își atribuie nejustificat vina pentru destrămarea cuplului. Cele mai grave sechele psihice sunt cauzate, totuși, de faptul că deși relațiile dintre părinți sunt compromise, copiii continuă să se afle într-un mediu conflictual permanent în care lipsește dragostea și respectul reciproc. În acest caz, se schimbă, desigur, și percepția copiilor asupra vieții, ei nu vor avea un model de familie funcțională, în baza căreia să-și construiască sistemul de relații din propria familie.
- În țara noastră, anual, se înregistrează până la 11 mii de divorțuri. Cum pot părinții să-și protejeze copiii în astfel de circumstanțe?
- Nimeni nu poate anticipa, cu certitudine, la momentul încheierii căsătoriei, un eventual divorț. Dacă, totuși acesta are loc, efortul părinților trebuie să se canalizeze pe minimalizarea daunelor pricinuite copiilor. Deci, divorțează partenerii, și nu tata sau mama de copil. Anume acest aspect trebuie să-l înțeleagă atât părinții cât și copiii. Varianta ideală este cea în care părinții iau decizii corecte privind educația în comun a copiilor, pentru a nu crea impresie acestora că nu sunt iubiți, doriți, înțeleși în momente dificile din viață.
- Unii oameni respectă modelul de familie tradițională, în care părinții, chiar dacă nu se înțeleg, nu divorțează pentru a nu-și trauma psihologic copiii. Cum le puteți justifica decizia?
- Această decizie, de a rămâne cu orice preț într-o relație nocivă, nu poate fi justificată nici într-un fel, atâta timp cât nici un membru al familiei nu este fericit. Depinde de gravitatea problemelor care afectează familia într-un moment dat. Dacă sunt neînțelegeri pasagere, acestea pot fi soluționate prin comunicare și prin compromis (în relația dintre două personalități diferite, compromisul trebuie să fie la ordinea zilei), iar dacă problemele existente perturbă iremediabil echilibrul psihic al fiecărui membru, divorțul este cea mai bună decizie.
- Totuși, care sunt cele mai frecvente greșeli comise de către părinți în relația părinte-copil?
- Pentru a exclude eventuale greșeli în educația copiilor, încrederea trebuie să alterneze cu controlul, prietenia cu autoritatea părintească, supravegherea cu libertatea de acțiune, astfel încât copilul să înțeleagă limitele acestei relații și beneficiile înțelegerii reciproce.
- În unele familii, părinții sunt autoritari, iar în altele părinții prietenesc cu copiii lor. Care direcție este mai eficientă?
- Extremele în relații sunt cele mai „periculoase”, mă refer în mod special la stilul autoritar al părinților. Trebuie să ținem cont de faptul că modelele autoritare de educație nu influențează doar propriul copil, dar și generația următoare, oamenii au tendința de a-și educa copiii așa cum au fost ei educați.
- Unde se termină prietenia dintre un părinte și copilul său?
- Prietenia nu trebuie să se termine niciodată, deoarece din sistemul de relații pe care le creăm de-a lungul timpului, părinții sunt cei mai siguri prieteni (cu toate că nu-i percepem la fel în toate etapele de viață). Pentru ca relația de prietenie să persiste în timp este nevoie de încredere și respect reciproc.
- Există părinți, care cer prea mult de la copiii lor, privind educația, procesul de învățământ, sportul și aspectul fizic. Care pot fi urmările, în cazul în care copiii îndeplinesc forțat aceste cerințe?
- Frecvent, părinții își înscriu copiii la toate școlile posibile și nu țin cont de individualitatea, aptitudinile și interesul copilului.Părinții au tendința, în anumite cazuri, de a considera copiii o continuitate a lor, astfel aceștia sunt puși în situația de a realiza ceea ce n-au reușit ei să realizeze. Această abordare este, cel puțin, eronată și nu este constructivă, în anumite cazuri, nici pentru părinte, nici pentru copil. Ceea ce ar putea face părinții benefic, în acest sens, este să identifice acele aptitudini, pe care copilul le posedă ori dorește să le dezvolte. Dacă copilul practică o activitate care îi place, va avea și satisfacție și performanțe, în caz contrar, va resimți frustrare, ori că nu este înțeles, ascultat. În altă ordine de idei, copii au nevoie, desigur, de ghidaj parental și sugestii în ceea ce privește modul în care își valorifică timpul liber, uneori aceste activități demarate în copilărie devin pasiune, performanță sau debutul unui parcurs profesional reușit.
- Ce greșeli comit copiii față de părinții lor?
- Cu regret, există și astfel de cazuri. Din punctul meu de vedere, cel mai grav este atunci când copilul, devenind adult, îl exclude pe părinte din viața lui, abandonându-l fizic, moral, psihic în cele mai dificile situații. Sunt o mulțime de factori care influențează pe parcursul vieții, atât pozitiv, cât și negativ, relația părinte-copil, dar oricare ar fi originea acestora, fiecare om merită să fie tratat cu respect și toleranță.
- Circulă o vorbă în societate: Surcica nu sare departe de trunchi. Ce vrea să transmită această expresie?
- țelepciunea populară n-a dat greș nici de data aceasta…Ideea referitoare la surcica care nu sare departe de trunchi este cea mai elocventă metaforă care explică importanța modelului parental în educația copilului. Dacă mama și tata sunt coerenți în ceea ce privește demersul educațional (ei nu doar dau indicații sau ordonă, dar oferă un anumit model de comportament), atunci șanșele ca surcica va cădea aproape și bine sunt foarte mari, cu atât mai mult cu cât majoritatea comportamentelor le însușim prin copiere.
- De ce-ar trebui să beneficieze un copil pentru a crește un om echilibrat în familie și-n societate?
- Dragoste, supraveghere, grijă, securitate psihologică, înțelegere, comunicare – sunt ingredientele necesare dezvoltării unei personalități armonioase și echilibrate. Dacă nu sunt tratați cu dragoste, copiii nu știu să ofere dragoste (chiar și florile au nevoie de dragoste!), iar celelalte aspecte enumerate mai sus conturează trăsăturile de caracter și abilitățile de interacțiune socială ale copilului.
- În prezent, peste o sută de mii de copii din RM au rămas în grija unor tutele, în contextul în care au ambii părinți plecați peste hotare. La ce riscuri sunt supuși acești copii?
- Am menționat anterior că părinții pleacă la muncă în afara țării pentru a sigura un trai mai bun copiilor, însă mulți nu țin cont de faptul că un copil are nevoie, în afară de bani, de suport emoțional, de atitudine grijulie, de prezența mamei sau a tatălui atunci când ia o notă proastă la școală, ori i se face o nedreptate și el suferă enorm din această cauză. În acest context, copiii își găsesc refugiu pe rețele de socializare, prieteni (nu întotdeauna de calitate), se integrează în găști care îi “educă” într-un fel. De asemenea, în aceste cazuri pentru a diminua din senzația de singurătate, copiii recurg la consumul diferitor substanțe precum drogurile și alcoolul.
- Adesea, după câțiva ani de muncă, părinții se întorc acasă și conștientizează că copiii lor s-au înstrăinat de ei. Ce sfaturi ați putea da acestor părinți?
- Atașamentul copilului față de părinte, în special față de mama, se formează încă din primele zile de viață, iar ulterior, această relație părinte-copil se cimentează în procesul interacțiunilor cotidiene. Deci, la fiecare etapă de viață copiii însușesc anumite achiziții de ordin moral, emoțional, comportamental, iar dacă transferul acestor achiziții se produce prin skype ori la intervale nedefinite de timp, este firesc că acești copii se înstrăinează, ori își crează propria lume, în care părinții nu se regăsesc, chiar dacă ei nu duc lipsuri în plan material. Astfel, părinții nu reușesc, uneori, să reconstruiască relații durabile, bazate pe încredere emoțională cu copiii lor.
- Cum ar trebui să acționeze părinții, care au descoperit că copiii lor se află sub influența unor grupuri periculoase de oameni?
- Însăși prezența copiilor în compania unor persoane dubioase este un indicator al absenței fizice și psihice al părintelui în viața copilului. Părintele trebuie să cîștige încredere în ochii copilului, iar dacă acest lucru este imposibil de realizat la nivelul relației existente, este oportună intervenția psihologului. În cadrul ședințelor de consiliere copilul își poate construi o nouă viziune asupra vieții în care persoanele străine să nu se regăsească.
- Există copii care promit că vor adopta un comportament adecvat, în cazul în care părintele va fi de acord să le îndeplinească capriciile de ordin material. Ce urmări pot avea aceste înțelegeri?
- Condiționările de felul acesta demonstrează imaturitate și iresponsabilitate din partea parinților. Se cunoaște faptul că trăsăturile cardinale de caracter se formează în copilărie, iar în acest context despre ce fel de caracter putem vorbi ulterior, la maturitate?
- În ultimul an, mulți copii din RM practică, online, jocuri periculoase precum ,,Balena Albastră”. Din cauza cărui fapt unii copii devin vulnerabili în fața jocurilor virtuale?
- Principala cauză constă în producerea acelei rupturi în planul relației părinte-copil, ori lipsa fizică sau psihică a părinților în viața copilului determină căutarea unui refugiu emoțional. Internetul în acest sens, oferă și oportunități de relaționare (chiar dacă este o lume virtuală), dar și pericole iminente.
- Pentru a soluționa aceste probleme, membrii unei familii trebuie să petreacă mai mult timp împreună. Care sunt cele mai eficiente activități interactive pe care aceștia le pot practica?
- Sunt o mulțime de activități care pot uni împreună o familie, începând cu cele elementare (antrenarea copilului în pregătirea bucatelor), până la jocuri (dame, șah), sport, excursii, lectură, etc. Apropo, preferințele de lectură pot fi cultivate de la cea mai mică vârstă, iar în această activitate poate fi antrenată întreaga familie.
- În timpul liber, ce activități practicați cu copiii dvs?
- Deși fiecare dintre noi avem prea puțin timp liber, totuși, atunci când avem ocazia- călătorim (destinațiile le alegem împreună), mergem împreună la spectacole ori ieșim în natură.
- Vă considerați o mamă autoritară sau, mai degrabă, o prietenă pentru copiii dvs?
- Este complicat pentru unii părinți să facă facă o demarcație clară în ceea ce priveștestiluleducucațional în raport cu proprii copii. Ideea este că, totuși, părinteletrebuie să-și mențină statutul de părinte, care impune respect fiind, în același timp, model, prieten, confident al copilului. Părintele trebuie să-și impună autoritatea doar atunci când copilul este mic și învață să respecte niște reguli esențiale precum cele referitoare la respectareaigienei, atutudine și norme de comportamentfață de obiectele și oamenii din jur. În mare parte, nici aceste comportamente nu trebuie să fie neapărat impuse, dar însușite prin modelele oferite de către părinți. Nu am fost autoritară cu proprii copii pentru a le oferi astfel șansa de a deveni independenți în planul luării deciziilor și asumării eventualelor eșecuri.
- Să presupunem că copilul dvs se întoarce acasă la miezul nopții, fiind în stare de ebrietate. Cum ați reacționa?
- Lipsa reacțiilor și a sancțiunilor de orice fel din partea părinților ar putea încuraja un atare comportament, care în timp, poate deveni o normă. De aceea, este nevoie de a clarifica situația, de a vorbi cu copilul, de a explica efectele consumului permanent, alcoolismul fiind o adicție care se tratează foarte greu.
- Cum poate contribui un psiholog la ameliorarea relațiilor dintre părinți și copii?
- Consilierea psihologică este unul dintre mijloacele eficiente de ameliorare a relațiilor dintre părinți și copii. În cadrul ședințelor de consiliere sunt identificate soluții la problemele existente, se conturează noi viziuni privind conviețuirea tuturor membrilor familiei, astfel încât fiecare să se simtă valorizat, acceptat, respectat, iubit. Cea mai grea meserie este cea de părinte, care poate fi însușită individual, dar și cu suportul psihologului. Conform unei maxime, a avea copii, nu înseamnă că ești părinte, precum a avea un pian, nu însemnă că ești pianist, deci, este o artă, prin care îți dobândești statutul de părinte. Fiecare dintre noi trebuie să țină cont de faptul că, relația părinți-copii este, dacă continuăm cu metafore, o ecuație în care variabilele se schimbă cu locul, odată cu trecerea timpului.
