La Cahul a fost sărbătorită Ziua profesională a lucrătorului din învățământ
Urări calde, dispoziție bună, cu florile recunoștinței și multă muzică – așa au fost întîmpinați și sărăbătoriți cei care zi de zi, neobosiți și mereu cu zîmbetul pe buze, seamănă lumină în sufletele discipolilor, cum zice și versul cîntecului:
Răsfoind în cartea vieții
Anii cei de școală plini
Prea frumos au scris poeții
Profesorii sunt divini.
Sărbătoarea, cu o încărcătură emoțională aparte, a întrunit profesori tineri, dornici de a educa oameni, dar și vîrstnici, care și-au dedicat o mare parte din viață acestei profesii nobile. De asemenea, au fost prezenți la această sărbătoare dl Vladimir Calmîc, vicepreședintele raionului Cahul, dl Valeriu Baban, șef adjunct al Direcției Generale Învățămînt, dl Nicolae Bălcănuță, șef al OT Cahul al Cancelariei de Stat, dna Tatiana Romaniuc, viceprimarul orașului Cahul, dna Maria Tichișan, președinte al CR al SEȘ, funcționari publici, consilieri, reprezentanți ai Direcției și instituțiilor de învățămînt din Cahul.
Un moment aparte în cadrul acestei festivități au fost felicitările și mențiunile la adresa profesorilor tineri, cît și celor care au în spate un număr jubiliar de ani lucrați în cadrul sistemului de învățămînt, cărora li s-au înmînat diplome și premii bănești.
Evenimentul a continuat cu un program artistic prezentat de elevi de la școlile și liceele din raion, ansamblul model de dans modern și estradă ”Iuventa”, care au creat o atmosferă inedită de sărbătoare.