MAEIE: Printre victimele cutremurului din Turcia nu sunt moldoveni

Ala Găină

Printre victimele cutremurului din sud-estul Turciei la granița cu Siria nu există cetățeni moldoveni răniți sau spitalizați. Informația a fost confirmată de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, care a transmis un mesaj de condoleanțe poporului turc. Și șefa statului, Maia Sandu, a declarat că Republica Moldova este solidară față de durerea provocată de seism.

„Responsabilii de la secția consulară sunt pregătiți să acorde asistența de specialitate iar în caz de necesitate sau urgență consulară, cetățenii noștri pot solicita ajutor sau informații din partea misiunii diplomatice, inclusiv dacă sunt în posesia unor date vizând cetăţeni ai Republicii Moldova din zonele afectate. MAEIE reiterează că linia telefonică pentru urgențe consulare de la ambasada țării noastre de la Ankara este constituită în regim de permanență”, a declarat Daniel Vodă, purtător de cuvânt al MAEIE.

În context, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a transmis un mesaj de compasiune în legătură cu producerea unui cutremur puternic în sud-estul Turciei, la granița cu Siria.

Într-un mesaj pe Twitter, oficialul a scris că urmărim îndeaproape veștile tragice din Turcia și Siria, ambele state fiind puternic afectate de un cutremur dezastruos. „Exprimăm din numele Republicii Moldova cele mai sincere condoleanțe familiilor victimelor, în timp ce ne exprimăm speranța pentru recuperarea cât mai grabnică a răniților”, a scris oficialul.

Ulterior, și șefa statului, Maia Sandu a scris pe Twitter că este „profund întristată de veștile din Turcia și din țările vecine cauzate de cutremurul devastator din această noapte, iar gândurile noastre sunt către toți cei care au suferit în această catastrofă groaznică”.

În același timp, România a decis să trimită salvatori în Turcia. Potrivit unui comunicat al Guvernului de la București, echipele de salvatori ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, împreună cu echipa medicală SMURD București, alături de personalul Forțelor Aeriene Române, sunt deja pregătite pentru desfășurarea acestei misiuni de sprijin.