Mai mult transport municipal în/dinspre Vadul lui Vodă. Ceban: „Împreună vom da startul noului sezon estival”
Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, informează că, sâmbătă, 25 mai, zi în care va fi dat startul sezonului estival pe plaja din Vadul lui Vodă, municipalitatea va suplini numărul unităților de transport în comun în/dinspre orașul situat pe malul râului Nistru.
„Parcul Urban de Autobuze va suplini numărul de curse a autobuzului Nr. 31, care circulă pe ruta suburbana „str. Tighina – or. Vadul lui Vodă”. Astfel, au mai fost adăugate curse spre Vadul lui Vodă înainte de începerea concretului, la ora 14.00, iar seara, după încheierea manifestării, au mai fost adăugate două curse dinspre Vadul lui Vodă spre Chișinău”, menționează Ion Ceban.
Astfel, potrivit edilului, ultimul autobuz va pleca din stația de la plajă, la ora 22.35.
Amintim că, astăzi, în contextul startului noului sezon estival, pe Faleza de la plaja râului Nistru va fi organizat și un concert, în scenă, urmând să evolueze interpretul de muzică populară Igor Cuciuc, Vladimir Fotescu și Orchestra „Avanti”, Ansamblul de dansuri populare „Mărțișor”, interpretul Sergiu Țurcanu și DJ Sergiu Bulgar.
„Vă invităm împreună să dăm startul celei mai frumoase perioade a anului cu multă distracție și voie bună”, a conchis Primarul General Ion Ceban.