Marele poet Dumitru Matcovschi ar fi împlinit astăzi 85 de ani
Dumitru Matcovschi, unul dintre titanii literaturii basarabene și un adevărat simbol al Mișcării de Renaștere Națională, ar fi împlinit astăzi 85 de ani. Marele poet și scriitor s-a născut în comuna Vadul-Raşcov, la 20 octombrie 1939, judeţul Soroca, astăzi raionul Șoldănești, și a plecat la cele veșnice în 2013, la vârsta de 73 de ani.
În perioada sa de activitate literară a editat peste 50 de volume, cărți de poezie, proză, multe dintre acestea fiind puse pe note și devenind șlagăre. „Bucurați-vă, prieteni” este unul din cele mai cunoscute cântece din repertoriul muzicii ușoare autohtone.
Dumitru Matcovschi a scris, de asemenea, și piese de teatru, precum Președintele, Cântec de leagăn pentru bunici, Piesă pentru un teatru provincial, Pomul vieții, Abecedarul, Ion Vodă cel Viteaz, Sperietoare, Tata, Troița, Bastarzii etc. Troița a fost ecranizată în 1993 prin premiera filmului televizat de lung metraj cu același nume.
În 1996, poetul a fost decorat cu Ordinul Republicii Moldova, iar în 2012 a devenit cavaler al Ordinului „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, categoria A „Literatură”, acordat de președintele României, Traian Băsescu.
Dumitru Matcovschi s-a stins din viață pe 26 iunie 2013. A fost înmormântat cu onoruri militare în satul său de baștină.
Un bust al poetului Dumitru Matcovschi se află pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din municipiul Chișinău, iar un al bust – în Parcul „Mihai Eminescu” din municipiul Soroca.