Militari din România și Republica Moldova se antrenează împreună la JCET 2024
Militarii din cadrul Batalionului cu Destinație Specială „Fulger” al Armatei Naționale, participă în perioada 29 ianuarie — 16 februarie curent, la exercițiul JCET- 2024 (Joint Combined Exchange Training), care se desfășoară împreună cu militarii din cadrul Batalionului 52 Operații Speciale „Băneasa — Otopeni”, la un centru de instruire din România.
Scopul exercițiului este creșterea nivelului de interoperabilitate, sincronizarea procedurilor operaționale între militarii celor două unități și dezvoltarea capabilităţilor pentru executarea misiunilor speciale.
În cadrul exercițiului sunt organizate module privind instrucția de iarnă în mediul muntos, trageri de luptă avansate din armament diferit, precum și alte misiuni specifice.
Exerciţiul „Joint Combined Exchange Training” are loc în conformitate cu Planul de activitate externă al Ministerului Apărării şi Armatei Naţionale a Republicii Moldova pentru anul 2024.
De notat, că militarii Batalionului cu Destinație Specială „Fulger” participă la „JCET” începând cu anul 2009.