Moartea subită a soldatului în termen: Autoritățile investighează circumstanțele înrolării

Adrian Sirbu

Moartea subită a unui soldat în termen din Armata Națională, produsă pe 20 martie în cazarmă, ar putea fi legată de o maladie preexistentă, potrivit primelor constatări medico-legale. Declarația a fost făcută astăzi de președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, în cadrul ședinței Parlamentului.

Medicii legiști au făcut primele declarații: tânărul ar fi murit din cauza unei boli de care suferea. În următoarele zile va fi făcută declarația finală, pe baza studiului medico-legal complet, care va indica exact cauza decesului. Se va discuta și despre procesul de înrolare a acestuia în Armata Națională”, a precizat Carp.

Precizările au venit în contextul în care deputatul BCS, Grigore Novac, a cerut audierea ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, privind situația alarmantă din Armata Națională, referindu-se la descoperirea unor substanțe stupefiante în unitățile militare și la decesul recent al soldatului.

Considerăm că este necesar să facem lumină în această problemă, întrucât este de datoria noastră să aflăm adevărul și să garantăm personalului militar servicii urgente de securitate, eliminând orice riscuri și amenințări la adresa vieții și sănătății acestora”, a declarat Novac.

În pofida solicitării opoziției, majoritatea parlamentară PAS nu a susținut inițiativa audierii ministrului Apărării. Între timp, Procuratura urmează să finalizeze investigațiile și să publice concluziile oficiale privind decesul militarului.