Moldova, tot mai îmbătrânită. Mai bine de jumătate de milion din populație o reprezintă persoanele de 60 de ani şi peste
La începutul anului curent, în Republica Moldova locuiau 598,3 mii de persoane în vârstă de 60 de ani şi peste. Coeficientul de îmbătrânire a populaţiei a constituit 23,8%, ceea ce corespunde unui nivel înalt de îmbătrânire demografică. Comparativ cu începutul anului 2019, acesta a înregistrat o majorare cu 3 puncte procentuale, transmite IPN.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, din numărul total al vârstnicilor, 359,7 mii de persoane erau femei (sau 60,1%), fiecare a treia persoană avea vârsta cuprinsă între 60-64 ani (32,6%). 60,1 mii (sau 10,0%) constituiau persoanele care au depășit vârsta de 80 ani. Ponderea persoanelor în vârstă de peste 60 de ani este în creştere continuă.
În ultimii cinci ani a crescut cel mai mult ponderea vârstnicilor din grupul de vârstă de 70-74 de ani – cu 8,5 puncte procentuale (de la 13,6%, la începutul anului 2019 până la 22,1% la începutul anului 2023).
Femeile vârstnice au durata medie a vieții mai mare decât bărbații. Durata medie a vieții populației în vârstă de 60 de ani în perioada 2018-2022 a crescut cu 0,1 ani în cazul bărbaților și cu 0,4 ani în cel al femeilor. Ca rezultat, s-a înregistrat o creștere a decalajului dintre durata medie a vieții la vârsta de 60 de ani. O femeie în vârstă de 60 de ani va mai trăi estimativ încă 19,6 ani, în timp ce durata medie a vieții unui bărbat la 60 de ani este de 15 ani, potrivit datelor anului 2022.
Potrivit BNS, mortalitatea bărbaților vârstnici depășește mortalitatea femeilor. Principalele cauze ale mortalității vârstnicilor au fost bolile aparatului circulator (65,5%) din totalul decedaților din această grupă de vârstă, tumorile (15,0%) și bolile aparatului digestiv (5,7%).
Femeile beneficiază de pensii medii pentru limită de vârstă mai mici cu 17% decât pensiile bărbaților. Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă la 01.01.2023 a constituit 3164,9 lei, fiind în creștere față de anul precedent cu 21,9%, iar comparativ cu începutul anului 2019 aceasta s-a majorat cu 92,5%. Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă în cazul bărbaților a constituit 3592,5 lei, comparativ cu 2965,9 lei în cazul femeilor. Astfel, disparitatea de gen în cazul pensiilor pentru limită de vârstă a constituit 17% comparativ cu valoarea de 20,7% la începutul anului 2019.
Datele BNS sunt prezentate în contextul Zilei internaționale a persoanelor vârstnice, care este marcată anual la 1 octombrie.