Motiv de mândrie! Medalie de argint, medalii de bronz și mențiuni de onoare pentru Republica Moldova la Olimpiada Internațională de Matematică
Echipa Republicii Moldova a obținut o medalie de argint, două medalii de bronz și trei mențiuni de onoare în cadrul Olimpiadei Internaționale de Matematică desfășurată la Oslo, Norvegia, în perioada 9-16 iulie 2022.
Medaliat cu argint a fost Dan Cernatinschi, elev la Liceul Teoretic „Orizont” din municipiul Chișinău, medaliile de bronz au fost câștigate de Dragoș Port, elev la Liceul Teoretic „Orizont” din mun. Chișinău și Marius Sclearuc, elev la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din mun. Chișinău, iar mențiuni de onoare au obținut Valeriu Ursu, Victor Purice și Adelina Andrei, elevi la Liceul Teoretic „Orizont” din mun. Chișinău.
La Olimpiada Internațională de Matematică au participat 579 de elevi din 104 țări, Republica Moldova fiind reprezentată de 6 elevi și 2 profesori:
- Dan Cernatinschi, elev în clasa a XI-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău;
- Dragoș Port, elev în clasa a XI-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău;
- Marius Sclearuc, elev în clasa a XII-a, Instituția Publică Liceul Teoretic „Spiru Haret”, mun. Chișinău;
- Valeriu Ursu, elev în clasa a XII-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău;
- Victor Purice, elev în clasa a XII-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău;
- Adelina Andrei, elevă în clasa a XII-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău;
- Valeriu Guțu, doctor în științe fizico-matematice, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova;
- Valeriu Baltag, doctor în științe fizico-matematice, Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, mun. Chișinău.