Negocierile dintre fermieri și autorități încep să se dezghețe: “Mai este mult de lucru”

Adrian Sirbu

Autoritățile și fermierii au ajuns la un numitor comun în privința revendicărilor care i-au determinat pe ultimii să iasă în stradă și să blocheze mai multe drumuri din republică.

Pe lângă creditul agricol de urgență, prin care statul va garanta 90% pentru 500 de mii de lei per întreprindere mică și mijlocie, autoritățile au promis fermierilor facilitarea obținerii unor credite garantate de până la 2 000 000 de lei, a declarat un fermier după o ședință cu participarea reprezentanților Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei și Digitalizării, precum și Inspectoratului Fiscal de Stat.

La un numitor comun e departe de spus să am ajuns. Astăzi am avut o discuție cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei, Inspectoratului Fiscal și ODA. S-a discutat în mare parte despre creditul care trebuie să fie cu un plafon de până la 2 milioane pentru mjloace circulante agricultorilor aflați în dificultate.

Urmează mâine să avem o ședință cu reprezentanții băncilor, să vedem dacă ei acceptă propunerile, poate au unele impedimente, să mergem exact cum s-a mers pe creditul de 500 de mii, să accepte toate punctele și să vedem cât de repede se poate implementa acest mecanism, ca agricultorii să primească acești bani de la băncile comerciale și să-i bage în economia națională, în așa fel ca beneficiarul final să fie tot Bugetul de stat. S-a discutat despre rambursarea TVA necondiționat, s-a pus accent pe compensațiile de la UE, să fie deblocați cât mai rapid acești bani și să vină spre agricultură, dar și spre sectorul real al economiei”, a declarat agricultorul Sergiu Stefanco, după ședință.

În privința continuării protestelor, fermierii spun că vor lua o decizie după o discuție cu ceilalți colegi.

Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a menționat că în scrisoarea care va fi expediată la Bruxelles va fi menționată situația din R. Moldova.

Cred că o să mai repetăm o dată de ce s-a ajuns în acest impas, care au fost consecințele și în ce mod a influențat războiul”, a declarat Bolea.

Vineri, 23 februarie, fermierii au anunțat că vor renunța la proteste până nu vor fi siguri că „Comisia creată de minister nu este o încercare a Guvernului de a trage din timp, ci o dorință reală de a rezolva problemele stringente ale sectorului agrar”. Tot vineri, reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) au fost în proces de discuții la Banca Națională a Moldovei (BNM) despre soluțiile de creditare pentru crescătorii de cereale.

Pe parcursul zilei de 23 februarie, fermierii au ieșit din nou cu tehnica agricolă pe traseele din țară și au blocat drumul spre vama Leușeni.