Noi percheziții în Republica Moldova în dosarul „Call-center din Ucraina”: Opt tineri, suspectați că goleau conturile cetățenilor UE
Descinderi de amploare în Republica Moldova în cadrul unei ample operațiuni internaționale. Ofițerii Direcției pentru Combaterea Criminalității Organizate a INI și procurorii PCCOCS au efectuat 10 percheziții domiciliare, vizând opt tineri bănuiți de fraude bancare prin intermediul unor sisteme de tip „call-center”.
Acțiunile au loc în continuarea investigațiilor desfășurate de Echipa Comună de Investigație (JIT), constituită sub egida EUROJUST și EUROPOL, din care fac parte forțele de ordine din Republica Moldova, România și Ucraina. Dosarul vizează activitatea ilegală a unui centru de apel depistat anterior pe teritoriul Ucrainei.
Potrivit anchetatorilor, suspecții, cu vârste cuprinse între 22 și 28 de ani, acționau după o schemă bine pusă la punct. Folosind tehnologii informaționale avansate și servicii de telefonie de tip SIP, aceștia contactau cetățeni din România și din alte state membre ale Uniunii Europene.
„Suspecții se prezentau drept angajați ai serviciilor de securitate ale unor instituții bancare. Prin înșelăciune și abuz de încredere, aceștia reușeau să obțină acces la aplicațiile de banking ale victimelor”, precizează oamenii legii.
După ce obțineau controlul asupra conturilor, banii erau transferați rapid către:
- Conturi bancare deschise pe numele unor persoane interpuse („săgeți”);
- Conturi de pe burse internaționale de criptomonede;
- Platforme online de jocuri de noroc.
În cadrul perchezițiilor, desfășurate cu sprijinul angajaților Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), au fost confiscate probe solide care demonstrează activitatea infracțională a grupului.
Printre bunurile ridicate se numără telefoane mobile, calculatoare, un laptop, înscrisuri de ciornă, sume importante de bani în valută străină, un cartuș cu capsă nedetonată, dar și mai multe mijloace de transport.
Investigațiile continuă pentru documentarea întregii activități infracționale, identificarea tuturor complicilor și stabilirea exactă a prejudiciului cauzat.