De Ultimă Oră

Maestrul Eugen Doga a trecut la cele veșnice. Ministerul Culturii: “A plecat să compună muzică pentru îngeri”

Republica Moldova și întreaga lume culturală sunt în doliu. Compozitorul Eugen Doga, unul dintre cei mai iubiți și respectați artiști ai neamului nostru…

Actualizat acum 15 ore

Noi reguli pentru inspecția tehnică în Moldova, din 1 iunie: Mașinile sub 10 ani vor fi verificate mai rar

Ala Găină

De la 1 iunie, au intrat în vigoare noile reguli privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor în Republica Moldova. Modificările vizează frecvența verificărilor tehnice în funcție de tipul și vechimea automobilului, iar autoritățile susțin că noile măsuri vor reduce cheltuielile pentru șoferi și vor stimula reînnoirea parcului auto.

Astfel, autoturismele personale cu o vechime mai mică de zece ani vor trebui supuse inspecției tehnice o dată la doi ani, nu anual, așa cum era până acum. În schimb, mașinile mai vechi de zece ani vor continua să fie verificate o dată pe an.

Pentru autovehiculele destinate transportului public, taxiuri, ambulanțe sau mașini utilizate la școlile auto, inspecția se va face o dată pe an, și nu o dată la șase luni ca până acum. De asemenea, motocicletele și remorcile cu masa totală de până la 750 de kilograme vor fi testate tot o dată la doi ani.