Colegiul pedagogic „Mihai Eminescu”

O perlă a secolului XX! Cum arată în prezent Colegiul pedagogic „Mihai Eminescu” din Soroca

Cristina Parpalov

Construit în anii 1902-1910 după proiectul arhitectului V.I. Schmidt în stil caracteristic arhitecturii eclectice clasiciste, este unul din puținele edificii care și-au păstrat funcționalitatea din momentul construcției și până în prezent.

Acesta are în subordine două blocuri de studii principale, o unitate de cazare principală și câteva auxiliare. Acest complex până în 1991 a fost un important centru educațional regional din Moldova și Ucraina, având o capacitate de cca 2000 de studenți. Odată cu criza economică și socială parvenită pe parcursul ultimelor două decenii, instituția a intrat într-un proces continuu de degradare, inclusiv fizică, ceea ce face imposibilă exploatarea patrimoniului acesteia la capacitate maximă. Totuşi, el rămâne a fi în continuare unul dintre monumentele istorice inedite, care merită a fi vizitate, menționează diez.md.