Pastorala de Crăciun a Mitropolitului Basarabiei: “Este mare nevoie de multă rugăciune, de solidaritate și ajutorare frățească”
Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru, a adresat clericilor și enoriașilor tradiționala Pastorală prilejuită de la Sărbătoarea Nașterii Domnului.
„Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este sărbătoarea iubirii milostive a Fiului veșnic al lui Dumnezeu. Hristos, smerindu-Se pe Sine, S-a făcut om muritor, pentru a-l ridica pe om din păcat și din moarte, astfel dăruindu-i viață veșnică. Temelia credinței creștine ortodoxe izvorăște din iubirea nesfârșită a Fiului lui Dumnezeu față de om”, se spune în Pastorala adresată de ÎPS Petru.
Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru, mai amintește că, în acest an greu încercat, slujitorii sfintelor altare, voluntarii și credincioșii, au lucrat necontenit în slujirea aproapelui.
„Și noi, ca popor, ne simțim îndoliați și întristați, deoarece mulți avem rude, prieteni și cunoscuți în țara vecină care se confruntă cu lipsuri și suferințe și uneori chiar moarte. Este mare nevoie de multă rugăciune, de solidaritate și ajutorare frățească. În acest sens ne-am ostenit ca anul acesta care a trecut, în cadrul Arhiepiscopiei Chișinăului, să fie deschise mai multe centre de ajutorare a refugiaților”, se arată în mesaj.
„În această atmosferă a sărbătorilor de iarnă, să-L rugăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos și pe sfânta Sa Maică, Fecioara Maria să ne dăruiască mai multă credință, mai multă nădejde și mai multă dragoste, pentru ca, la rândul nostru, să răspândim celor din jur bucurie, curaj și mângâiere sufletească”, este mesajul final al Pastoralei.