Patriarhia Română va construi două catedrale pe teritoriul Republicii Moldova

Ala Găină

Patriarhia Română va construi două catedrale în orașele Chișinău și Bălți din Republica Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de Ioan Marian, protopop de Orhei în cadrul Mitropoliei Basarabiei, scrie infoprut.ro. 

El a explicat, în cadrul unui interviu pentru Ziarul de Gardă, unde va fi direcționat sprijinul de două milioane de euro oferit de Guvernul de la București Mitropoliei Basarabiei a Patriarhiei Române.

„Acești bani vor fi împărțiți parohiilor sărace și pentru construcția de noi lăcașuri de cult. Mitropolia Basarabiei nu are o catedrală. De 30 de ani slujim într-un paraclis. Mulți secretari de stat din România au venit și au văzut că slujim într-un paraclis modest. Ei s-au gândit să ne sprijine în lucrarea noastră”, a declarat părintele Ioan Marian.

Reprezentantul Mitropoliei Basarabiei a specificat în acest context că din banii oferiți de Guvernul României urmează să fie construită o catedrală în municipiul Chișinău și altă catedrală în orașul Bălți.

Fiind întrebat dacă a fost stabilit locul din Chișinău unde va fi construită catedrala, preotul a răspuns că deocamdată se poartă discuții în acest sens.

„Acum se discută mai multe lucruri. Destinația va fi destul de bună, în centrul Chișinăului. Prea multe date nu vă pot oferi în prezent”, a mai spus protopopul de Orhei.

Menționăm că Guvernul de la București va acorda un ajutor anual de 2 milioane de euro pentru Mitropolia Basarabiei a Patriarhiei Române. O lege în acest sens va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024.