Percheziții și rețineri în mai multe raioane: droguri de sute de mii de lei, ridicate de poliție. Mai multe persoane, cercetate penal
Poliția Republicii Moldova anunță rezultatele mai multor operațiuni desfășurate în diferite raioane ale țării, în urma cărora au fost ridicate cantități importante de droguri, iar mai multe persoane au fost reținute și sunt cercetate penal.
Potrivit oamenilor legii, în raionul Căușeni, în baza unei informații operative, polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul unui locuitor al satului Puhăceni, raionul Anenii Noi. În urma descinderilor, au fost depistate și ridicate pachețele cu masă vegetală cu miros specific de marijuana.
„De asemenea, a fost efectuată o percheziție la proprietarul unei întreprinderi individuale specializată în creșterea animalelor, din satul Delăcău. De pe teritoriul întreprinderii au fost ridicate 7 borcane cu masă vegetală cu miros specific de marijuana, într-o cantitate totală de aproximativ 1,5 kg”, precizează poliția.
Valoarea estimativă a drogurilor ridicate în aceste cazuri depășește suma de 400.000 de lei pe piața neagră.
Într-un alt caz, polițiștii din Taraclia au reținut în flagrant doi bărbați, cu vârste de 27 și 35 de ani, în timp ce plasau substanțe narcotice în ascunzișuri dintr-o fâșie forestieră din apropierea orașului.
„De la aceștia au fost ridicate 123 de pachete cu substanțe narcotice, suspectate a fi PVP, precum și pastile de tip ecstasy”, informează oamenii legii.
Substanțele au fost transmise pentru expertiză, iar suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Pe caz a fost inițiată o cauză penală, iar acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.
Totodată, polițiștii din Drochia au desfășurat acțiuni operative în baza unor informații privind consumul și comercializarea drogurilor pe teritoriul raionului.
În urma intervenției, un bărbat de 46 de ani a fost reținut.
„La percheziția corporală au fost depistate substanțe sintetice și un dispozitiv artizanal destinat consumului de droguri. Acestea urmează a fi expertizate”, menționează poliția.
Conform legislației în vigoare, pentru circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoarea de până la 7 ani.
Poliția îndeamnă cetățenii să sesizeze orice activitate suspectă la Serviciul 112 sau la cel mai apropiat inspectorat de poliție.