Peste 15 mii de oameni au participat la deschiderea sezonului de iarnă la OrheiLand

Adrian Sirbu

Chiar înainte de Crăciun pe stil nou, a fost deschis sezonul de iarnă la OrheiLand, cel mai mare parc de distracții din țară și regiune.

Aici a fost instalat și un brad și s-a deschis o piață de Crăciun.

Ca de obicei, intrarea la toate atracțiile parcului este gratuită pentru toată lumea. În plus, vizitatorii OrheiLand primesc bilete gratuite la Circul italian Bonaccini. La deschiderea parcului de distracții au participat cincisprezece mii de oameni din toată țara.

Vizitatorii OrheiLand au fost întâmpinați de orchestra Căminului cultural regional „Andrei Suruceanu” din orașul Orhei. Artiștii s-au deghizat în Moși Crăciun, spre bucuria tuturor celor prezenți în parc.

La scurt timp după aceasta, luminile de sărbători, inclusiv cele de pe spectaculosul pom de Crăciun din parc, au fost aprinse de Mister Orhy, talismanul și noul simbol al OrheiLand, care și-a făcut apariția la eveniment, ieșind dintr-o cutie uriașă plină cu baloane colorate. A fost organizat și un târg de Crăciun, care a reunit artizani și comercianți din municipiul Orhei și din raion. Aceștia așteaptă vizitatori cu diverse delicii. Iubitorii de artă pot admira sau cumpăra obiecte de artizanat deosebite, originale, decorațiuni și ornamente tipice sărbătorilor de iarnă, jucării, accesorii, bijuterii și mâncăruri tradiționale. Târgul este dominat de aromele de vin fiert și alte băuturi calde de sezon, plăcinte, dulceață și alte preparate îndrăgite de copii și adulți.

În plus, copiii pot vizita reședința lui Moș Crăciun din parc, unde primesc cadouri.

Carusele, rollercoaster, turnul stelelor, gravitatea zero și alte atracții din parc au fost deja vizitate de toți cei care doresc să-și potolească setea de adrenalină.

Printre principalele atracții ale OrheiLand se numără un patinoar lung de 800 de metri, conceput pentru oameni de toate vârstele.

Intrarea la patinoar, precum și la toate celelalte atracții de pe teritoriul OrheiLand, este gratuită.

Primarul orașului, Tatiana Cociu, a venit la eveniment alături de fiica sa.

În numele Primăriei Orhei și al echipei lui Ilan Șor, vă mulțumim că ați venit să dăm startul împreună sărbătorilor de iarnă în cel mai frumos parc de distracții din țară. Vă felicit cu ocazia acestui eveniment fabulos și minunatelor sărbători de iarnă. Aici vă așteaptă atracții grozave și multe surprize. Ne bucurăm că fiecare copil și adult are ocazia să se distreze gratuit la OrheiLand. Ne bucurăm că faceți parte din istoria noastră.”

Iar fostul primar al orașului, Pavel Verejanu, a anunțat o nouă surpriză din partea lui Ilan Șor pentru vizitatorii OrheiLand – bilete gratuite la celebrul circ italian „Bonaccini”. Artiștii au pregătit un program amplu cu numeroase acrobații în aer, clovni, momente comice pentru copii și adulți, jongleri, numere de magie, iluzionism, acrobații statice, coregrafii și multe alte surprize. Spectacolele vor începe duminică, 24 decembrie, și vor dura până la sfârșitul sezonului de iarnă la OrheiLand.

An de an, OrheiLand oferă vizitatorilor din ce în ce mai multe surprize și noi atracții. Anul acesta, Circul Bonaccini din Italia va evolua aici pe tot parcursul sezonului de iarnă. Ilan Șor a promis că va construi un circ la Orhei și știm că se va ține de cuvânt. Îi mulțumim pentru tot ce face pentru Republica Moldova. Ne bucurăm că toți copiii vor putea veni în acest parc fără să-și facă griji de câți bani au părinții lor în buzunar”, a declarat fostul primar al orașului Orhei Pavel Verejanu.

Mă bucur că ați venit la OrheiLand în număr atât de mare. Echipa noastră lucrează din greu pentru a se asigura că toate evenimentele din OrheiLand sunt organizate la cel mai înalt nivel, pentru că ne dorim să vă bucurați să veniți aici din ce în ce mai des. Mulțumită sprijinului dumneavoastră, știm că avem pentru ce să luptăm și că trebuie să mergem mai departe. Ceea ce am făcut la Orhei și în alte localități conduse de echipa noastră arată că muncim, că știm să construim proiecte sociale și de infrastructură, precum și cum să ne petrecem timpul liber. Orhei este familia noastră. Mă închin în fața Dumneavoastră. Toată țara ne invidiază. Credem că 2024 va fi un an decisiv pentru Moldova, iar toată țara va fi ca Orheiul. La mulți ani! Fie ca toate planurile și visele voastre să devină realitate”, a spus deputatul Marina Tauber.

Începând cu anul 2018, la OrheiLand au loc sărbători de iarnă și de vară. În fiecare an sperăm că Anul Nou ne va aduce schimbări în bine care au lipsit anul acesta. Să sperăm că 2024 va fi un an cu adevărat bun. Nicăieri altundeva nu veți vedea ceea ce vedeți la OrheiLand și ne bucurăm că mulți copii vin aici. La mulți ani tuturor! Pace, căldură și bunătate”, a spus deputatul Reghina Apostolova, care este și viceprimar al municipiului Orhei.

Orheiul reprezintă invidia altor orașe datorită acestui parc. În numele echipei lui Ilan Șor, vă felicit cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Vă doresc tuturor sănătate, pace în inimile voastre, în casa voastră, în țară și în lume. Ne dorim ca aceste sărbători să fie de neuitat pentru copii. În 2023, echipa lui Ilan Șor a implementat multe proiecte. Vom munci pentru ca 2024 să fie chiar mai bun decât acesta”, a promis deputatul Vadim Fotescu.

De asemenea, vicepreședintele raionului Orhei Marina Cravcenco, colega sa Irina Bogaciuc, viceprimarul municipiului Orhei Valerian Cristea și reprezentantul lui Ilan Șor și Partidului „ȘOR” la Orhei Cristina Cojocari au transmis cele mai bune urări tuturor celor prezenți la OrheiLand. Au răsunat urări de bine și din partea președintelui partidului „Șansă”, Alexei Lungu, care a participat la eveniment alături de colegele de partid Victoria Șapa și  Cristina Vulpe.

Povestea de Crăciun începe la Orhei! Guvernul actual încearcă să ne strice sărbătorile, dar nu îi reușește. Chișinăuienii trebuie să-și amintească că guvernele criminale au luptat împotriva artiștilor și apoi au dat foc cărților. Exact asta face Maia Sandu și actualul guvern. Noi, cei din Orhei, orașul rezistenței internaționale, știm să organizăm cele mai frumoase evenimente. OrheiLand nu mai este doar un parc, este Republica Moldova. Acesta este un loc în care copiii zâmbesc, în care oamenii în vârstă se simt bine și în care tinerii se gândesc la viitorul Republicii Moldova. Viitorul minunat al Moldovei nu începe la Chișinău, ci aici, la Orhei. Îi mulțumesc lui Ilan Șor pentru crearea acestui parc, unde de obicei vin cu familia mea numeroasă. OrheiLand este plin de lumină nu numai datorită instalațiilor de iluminat, ci și datorită luminii din inimile fiecăruia dintre voi. Sărbători fericite!”, a declarat Alexei Lungu, președintele partidului „Șansă”.

Vă mulțumim tuturor celor care au confirmat că munca pe care o facem în fiecare zi merită continuată. Îmi exprim recunoștința lui Ilan Șor, care este forța motrice din spatele echipei, dându-ne speranța că Moldova poate fi stăpână la ea acasă. Sărbători fericite”, a spus Marina Cravcenco.

Aici în OrheiLand există o lume uimitoare, plină de culoare. Acesta este un parc de distracții pentru toți copiii din Republica Moldova, în special pentru copiii din municipiul Orhei și din raion. Visele devin realitate aici. De mulți ani, copiii au o copilărie fericită. Să aveți o vacanță minunată, dragi copii!” – a spus Cristina Cojocar.

Cu ocazia deschiderii sezonului de iarnă, la OrheiLand a fost organizat un concert cu participarea interpretei Mariana Mihailă, precum și a unuia dintre cele mai frumoase cupluri de artiști din țara noastră, Corina Țepeș și Costi Burlacu, care au încântat publicul cu cântecele lor despre dragoste și dor. Antonia, una dintre cele mai frumoase artiste din România, a făcut furori și ea pe scena OrheiLand.

Fanii l-au întâmpinat pe cântăreț cu aplauze și urale. Artista a mulțumit oamenilor pentru buna dispoziție și le-a urat sărbători fericite. Printre alte surprize la OrheiLand s-a numărat și formația românească Accent, care a venit în Moldova cu „un buchet de trandafiri” – cea mai cunoscută melodie a lor. Formația a fost de acord să cânte la OrheiLand după ce cântărețului rus de origine georgiană Irakli Pirtskhalava, care trebuia să evolueze sâmbătă, i s-a interzis intrarea în Moldova de către autoritățile de la Chișinău.

Motivul a fost că artistul și alte persoane cică nu îndeplineau condițiile necesare pentru intrarea în Moldova. Într-un videoclip afișat pe scena OrheiLand, Irakli Pirtskhalava a declarat că concertul său nu a fost anulat, ci amânat și și-a exprimat speranța că va evolua în curând în fața publicului din țara noastră. Totodată, el a mulțumit fanilor săi din Moldova pentru susținere.

În cadrul concertului, primarul de onoare al municipiului și raionului Orhei, Ilan Șor, a vorbit în direct, felicitându-i pe toți cu ocazia sărbătorilor de iarnă și urându-le ca toate dorințele și visele lor să devină realitate.

Dragii mei prieteni, știți că echipa mea și eu am construit acest parc pentru voi. Vrem să vă placă totul, vrem să vă simțiți bine, vrem să vă distrați, vrem ca copiii din Orheiul nostru să fie fericiți, să râdă și să se bucure. Dragi prieteni, anul acesta a fost greu. Am luptat împreună, dar am supraviețuit. Am avăt căderi, ne-am ridicat și am mers înainte. Am supraviețuit și pentru că suntem împreună, suntem o mare familie și o forță pe care nimeni nu o poate învinge, nici prin amenințări, nici prin șantaj, nici prin forță, nici prin nimic, pentru că suntem împreună. Dragi prieteni, anul acesta va fi foarte important. Sunt sigur că anul acesta voi și eu, noi, orheienii, vom intra cu pași fermi în Moldova și vom începe să o schimbăm, așa cum ne schimbăm Orheiul împreună cu voi. Orheiul a fost, este și va fi centrul iubirii noastre și centrul țării noastre!” a asigurat Ilan Șor.

Din 23 decembrie până la sfârșitul lunii ianuarie, OrheiLand va fi deschis în fiecare luni de la 16:00 la 21:00. De marți până duminică inclusiv, programul de funcționare a parcului de distracții este de la 10:00 la 21:00. Totuși, atracțiile vor fi deschise zilnic până la ora 20:00.